Patriarhul Daniel: Femeile Mironosiţe sunt modele de curaj, credinţă şi evlavie în Biserică[2026-04-26]de basilica.ro„Femeile Mironosiţe sunt modele de curaj, credinţă şi evlavie în Biserică”, a spus duminică Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale. Mai mult decât atât, Femeile Mironosiţe sunt dascăli ai Bisericii prin modul lor de a fi credincioase. „Sfintele Femei Mironosiţe sunt mari dascăli ai Bisericii noastre, nu prin învăţătura lor de credinţă, deoarece aceasta nu putea fi diferită de cea a Sfinţilor Apostoli, cât prin modul lor de a exprima starea lor de credinţă şi curaj, de smerenie şi preţuire faţă de Domnul Iisus Hristos, cel răstignit şi Înviat din morţi”, a subliniat Patriarhul. PF Daniel a evidenţiat curajul Femeilor Mironosiţe, în comparaţie cu cel al ucenicilor Mântuitorului. „Evanghelia după Sfântul Apostol Marcu ne arată că în sufletul acestor femei, iubirea sau preţuirea faţă de Hristos era mai tare decât teama de primejdie. Ele aveau un curaj deosebit pe care în dimineaţa învierii lui Iisus nu l-au avut ucenicii Săi”, a adăugat Preafericirea Sa. Foto credit: Ziarul Lumina Hristos a răsplătit credinţa Femeilor Mironosiţe Părintele Patriarh a spus că piatra a fost prăvălită pentru ca Femeile Mironosiţe să se convingă de Înviere, deoarece Domnul Înviase deja nestricând peceţile mormântului. „Pentru că nu era acolo niciun bărbat puternic ca să le dea o mână de ajutor, pentru curajul lor şi pentru preţuirea lor faţă de Iisus, un înger al Lui Dumnezeu a coborât din cer şi a răsturnat piatra de la uşa mormântului”. „A prăvălit-o nu ca să învieze Iisus, pentru că El înviase deja nestricând peceţile mormântului, după cum s-a născut din Fecioara Maria fără să-i strice Fecioria ei şi după cum va intra în seara zilei Învierii Sale prin uşile încuiate acolo unde erau adunaţi ucenicii, fără să spargă uşile”. „Deci îngerul a prăvălit piatra de pe mormântul Domnului Iisus Hristos deja Înviat din morţi, pentru că Femeile Mironosiţe să poată vedea mormântul gol”, a precizat Patriarhul României. Pentru curajul şi credinţa lor, Femeile Mironosiţe au fost răsplătite „cu bucuria de a se întâlni cu însuşi Domnul Iisus Hristos cel Înviat din morţi”. Bucuraţi-vă nu vă temeţi! Prin faptele lor, Femeile Mironosiţe au devenit „Apostoli către apostoli sau apostoli ai apostolilor”, a remarcat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. „Adică ele au fost trimise de îngeri către cei ce vor fi trimişi de Iisus Hristos să vestească toată Evanghelia, în toată lumea, Evanghelia Învierii lui, ca fiind temelia Învierii de obşte. Îngerul le-a binevestit lor, iar ele au binevestit ucenicilor lui Iisus Hristos adevărul şi bucuria Învierii”. „Femeile Mironosiţe sunt cele dintâi fiinţe umane care mărturisesc adevărul Învierii Lui Hristos, iar modul în care Hristos Domnul le răsplăteşte evlavia şi credinţa lor este minunat. El le dăruieşte bucurie din bucuria Învierii sale, întâmpinându-le pe cale, zicând: Bucuraţi-vă, nu vă temeţi!”, a afirmat PF Daniel. Icoana femeilor credincioase Sfintele Femei Mironosiţe reprezintă modelul tuturor femeilor credincioase din Biserică, fie că sunt mame, soţii sau maici şi surori din mănăstiri. Împreună cu Maica Domnului, Femeile Mironosiţe sunt icoana tuturor femeilor credincioase din Biserică, femei care, de-a lungul istoriei, prin credinţa, curajul şi jertfernicia lor, au devenit adesea muceniţe sau martire, mărturisind cu preţul vieţii lor pe Hristos Cel răstignit şi Înviat. „Sau au devenit cuvioase maici, monahii şi surori în mănăstiri, ori bune mame creştine în familie, care au dat naştere copiilor şi i-au crescut în dreapta credinţă, binevestind pline de evlavie, smerenia şi hărnicia lor în familie, în Biserică şi în societate, credinţa lor în Hristos”. „Femeile Mironosiţe reprezintă şi pe acele femei din mănăstiri şi schituri care au devenit prin lacrimi de pocăinţă şi prin multă rugăciune, prin nevoinţă şi prin slujbe dis de dimineaţă în biserică, maici, monahii sau călugăriţe, născătoare de virtuţi sfinte ale credinţei creştine: evlavia, smerenia, ascultarea, bunătatea inimii”. „Aşadar, ca femei credincioase, Femeile Mironosiţe reprezintă profetul în acelaşi timp, pe mamele, soţiile şi fetele din familie, dar şi pe maicile şi surorile din mânăstiri”, a mai transmis PF Daniel. Patriarhul României a încheiat amintind că astăzi a fost prima duminică în care Biserica Ortodoxă Română a serbat Soborul Sfintelor Românce. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 118, Ultimul acces: 2026-09-26 15:05:23
|
Timp total: 0.03s...
[]:1