PS Varlaam Ploieşteanul: Sfinţenia este oferită tuturor, indiferent de neam sau condiţie[2026-04-26]de basilica.ro„Sfinţenia este oferită tuturor, indiferent de neam sau condiţie”, a spus duminică, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, cu ocazia sfinţirii Bisericii „Buna Vestire” din Ploieşti. Cu acest prilej PS Varlaam Ploieşteanul a amintit că Biserica Ortodoxă Română a canonizat, în 2025, 16 femei românce. „Pe parcursul acestui an, în zilele de prăznuire sau în apropierea lor, vor avea loc şi proclamările locale. Prin această hotărâre s‑a arătat că sfinţenia este oferită tuturor – bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, indiferent de neam sau condiţie – deoarece toţi oamenii sunt chemaţi la sfinţenie, după cum spune Mântuitorul: Fiţi dar desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este”, a spus ierarhul. De ce le cinstim pe Femeile Mironosiţe Modelul Sfintelor Femei Românce şi al tuturor femeilor creştine este reprezentat de Femeile Mironosiţe. Acestea au fost primele care au fost încredinţate de Învierea Domnului Hristos, iar curajul lor rămâne pilduitor pentru toţi creştinii. „Iată de ce Biserica le‑a cinstit pe Femeile Mironosiţe şi pe femeile creştine, care au îmbogăţit calendarul prin numărul mare de sfinte, multe dintre ele plătind cu viaţa pentru credinţa în Hristos – sfintele muceniţe”. „De‑a lungul istoriei, numeroase femei creştine au dat naştere unor copii sfinţi, care au ajuns mari păstori ai Bisericii, ele însele nevoindu‑se şi ajungând la o înaltă treaptă a sfinţeniei”, a transmis Preasfinţia Sa. Depăşirea legilor firii PS Varlaam Ploieşteanul a subliniat faptul că după Înviere, Hristos avea acelaşi trup, dar nu mai era constrâns de limitările impuse de această lume. „Mântuitorul Iisus Hristos, după Înviere, nu mai are nevoie de nimic din lumea aceasta. El nu mai suferă nicio constrângere a legilor acestei lumi: nici timpul, nici spaţiul, nici foamea, nici oboseala, nici setea nu mai au vreun efect asupra Lui”. „Şi, când Domnul i‑a îndemnat, zicând: Priviţi mâinile şi picioarele Mele, că Eu sunt; pipăiţi‑Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum vedeţi că Eu am, a cerut apoi şi mâncare, pentru ca ei să se încredinţeze că a înviat cu adevărat din morţi, având acelaşi trup pe care l‑a luat la zămislirea Sa de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, însă un trup eliberat de orice constrângere”, a explicat Preasfinţia Sa. La finalul slujbei, PS Varlaam Ploieşteanul a oferit, din încredinţarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mai multe diplome şi distincţii tuturor celor care au ajutat la finalizarea lucrărilor la Biserica „Buna Vestire”. Cu ocazia finalizării lucrărilor de restaurare, Biserica a primit un al doilea hram, „Sfintele Femei Mironosiţe”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 113, Ultimul acces: 2026-09-26 15:05:23
|
Timp total: 0.05s...
[]:1