De sărbătoarea Sf. Gheorghe, PS Paisie Sinaitul atrage atenţia asupra persecuţiei creştinilor contemporani - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

De sărbătoarea Sf. Gheorghe, PS Paisie Sinaitul atrage atenţia asupra persecuţiei creştinilor contemporani

[2026-04-23]
de Alexandru Boboc

Preasfinţitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, a slujit joi, de sărbătoarea Sf. M. Mc. Gheorghe, la Paraclisul Catedralei Naţionale, unde a atras atenţia asupra persecuţiei creştinilor contemporani.
În predica sa, ierarhul a explicat cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos din Evanghelia zilei: „Vine ceasul când tot cel care vă va ucide va crede că aduce slujire lui Dumnezeu”.
Preasfinţia Sa a subliniat că perioada prigoanei împotriva mărturisitorilor, a martirilor, în care se încadrează şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a trecut de mult, însă s-a tot repetat de-a lungul timpului.
„Deşi s-ar părea că acele pagini de istorie sângeroasă aparţin trecutului, realitatea ne arată că persecuţia creştinilor în secolul 21 prezintă un paradox tulburător: în timp ce în ţări din zonele extra-europene, credinţa creştină se plăteşte cu viaţa, în civilizata Europă mărturisirea credinţei creştine se plăteşte cu moartea civică”, a atras atenţia Episcopul vicar patriarhal.
„Deşi metodele diferă radical, ambele forme de ostilitate converg spre acelaşi scop final: eliminarea creştinismului din spaţiul public şi privat. Însă, dacă în lumea a treia duşmanul credinţei este vizibil şi brutal, în Europa acesta se ascunde sub masca unei toleranţe selective, transformând libertatea religioasă într-o victimă a corectitudinii politice”, a adăugat Preasfinţitul Părinte Paisie Sinaitul.
Persecuţia politicoasă
Ierarhul a spus că „statisticile anului 2025 arată că mii de oameni sunt ucişi anual pentru simplul fapt că deţin o Biblie. Este o formă de violenţă arhaică, frontală, care vizează exterminarea fizică a comunităţilor creştine. În aceste regiuni, linia dintre persecutor şi victimă este clară, iar suferinţa este incontestabilă”.
Preasfinţia Sa a subliniat că la polul opus se află Europa, unde bisericile nu sunt neapărat dărâmate de buldozerele statului, „ci sunt incendiate de extremişti sau transformate în săli de spectacole prin indiferenţă legislativă”. Atitudinea indiferentă faţă de astfel de manifestări a fost denumită sugestiv de unii, drept „persecuţie politicoasă”.
„Pericolul în Occident nu este glonţul, sau execuţia pentru credinţă, ci procesul penal, ostracizarea socială şi chiar pierderea dreptului de a munci. Creştinul european nu este ucis fizic, ci este ucis social, este anulat, este forţat să aleagă între conştiinţa sa şi integrarea în societatea modernă, fiind împins sistematic spre o autocenzură care echivalează cu o capitulare spirituală”, a semnalat episcopul vicar patriarhal.
Toleranţă făţarnică
Preasfinţitul Părinte Paisie Sinaitul a atenţionat că „făţărnicia actualului model de toleranţă europeană este evidentă în modul în care sunt gestionate drepturile diferitelor grupuri sociale”.
„Astăzi, Europa pare să fi transformat toleranţa dintr-o valoare universală într-un instrument de inginerie socială care funcţionează cu prioritate pentru minorităţile sexuale şi ideologiile progresiste. În timp ce orice critică la adresa agendei noilor ideologii este imediat sancţionată ca discurs instigator la ură şi pedepsită cu o rigoare cvasi-inchizitorială, blasfemia împotriva simbolurilor creştine este adesea protejată sub umbrela libertăţii de exprimare”.
Episcopul vicar patriarhal a spus că dubla măsură creează un climat în care anumite minorităţi beneficiază de o protecţie legală şi mediatică absolută, în timp ce majoritatea sau minoritatea creştină devine o ţintă legitimă.
„Pericolul crescând pentru creştinii din Europa rezidă mai ales în această ipocrizie sistemică. În timp ce lumea a treia produce martiri, Europa occidentală produce apostaţi prin constrângere socială.
Dacă toleranţa nu mai este o oglindă în care se pot privi toţi cetăţenii, ci un scut folosit exclusiv pentru a proteja anumite agende în detrimentul libertăţii religioase, atunci democraţia europeană riscă să devină o formă de tiranie ideologică, mai subtilă decât cea din dictaturile orientale, dar la fel de distructivă pentru spiritul uman”.
În partea finală a predicii, Preasfinţia Sa a îndemnat la rugăciune şi la intensificarea solidarităţii şi a mărturisirii creştine.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 102, Ultimul acces: 2026-09-30 17:28:30