Patriarhul Daniel sprijină comunităţile monahale româneşti din Athos cu opt tone de alimente[2026-04-24]de basilica.roPreafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a trimis opt tone de alimente către comunităţile monahale româneşti din Athos. Este vorba despre un transport de alimente neperisabile în sprijinul monahilor athoniţi români, dar şi al pelerinilor care sosesc în număr tot mai mare, în contextul canonizării de către Patriarhia Ecumenică, în cursul anului trecut, a Sfinţilor Cuvioşi Dionisie de la Colciu, Nifon, Nectarie Protopsaltul şi Petroniu la Prodromu. Alimentele au fost transportate din România cu un camion, până la schitul românesc Prodromu, de unde au fost distribuite către celelalte comunităţi monahale româneşti reprezentative: Schitul Lacu şi chiliile româneşti de pe teritoriul mănăstirii Vatoped: Chilia „Sfântul Ipatie”, Chilia „Sfântul Gheorghe” – Colciu şi Chilia „Sfântul Ioan Botezătorul” – Colciu, care au organizat transportul local. Darurile oferite de Părintele Patriarh Daniel pentru monahii din Athos au ajuns în Sfântul Munte cu sprijinul Tipografiei Cărţilor Bisericeşti, al Societăţii Chivotul Mare din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor şi al Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române. Cu acest prilej, campania „Ajută un bătrân să zâmbească” a fost extinsă şi către monahii români vârstnici din Athos. De asemenea, prin decizia Patriarhului României, publicaţiile recente apărute la Editurile Patriarhiei Române, împreună cu alimente neperisabile de strictă necesitate, vor fi trimise periodic în Sfântul Munte Athos, pentru a sprijini comunităţile monahale româneşti. Foto credit: Trinitas TV Daruri binevenite Arhimandritul Atanasie Floroiu, stareţul Schitului Prodromu, a spus că aceste daruri sunt binevenite. „În fiecare zi avem peste 100 de închinători care ne trec pragul, deci sunt binevenite aceste alimente”. „Deci, acest dar face foarte mult, mai ales că avem şi şantierele deschise. Îi mulţumim din tot sufletul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, că s-a gândit la noi şi a venit la momentul potrivit, în perioada de vârf: lunile de vară în care sunt mulţi închinători, muncitori, meseriaşi, cărora trebuie să le asigurăm cazarea şi masa”, a precizat stareţul. Primul pas Părintele Ciprian Ioniţă, consilier patriarhal la Sectorul social – filantropic, a declarat că acest transport este doar începutul. „La iniţiativa Părintelui Patriarh am poposit zilele acestea în Sfântul Munte Athos, la schitul Prodromu, la schitul Lacu şi la cele trei chilii de pe teritoriul Mănăstirii Vatoped, unde am distribuit alimente neperisabile, care vor fi folosite pentru ajutorarea acestor aşezăminte istorice româneşti”. „Aproximativ opt tone de alimente au fost distribuite: ulei, zahăr, magiun, chiar vin liturgic, conserve de peşte, caşcaval şi cozonac”. „Prin această acţiune, încercăm să deschidem un drum pentru a veni cât mai des: ne propunem să venim de cel puţin de două ori pe an pentru a aşeza aşezămintele de la Sfântul Munte Athos”, a explicat părintele consilier patriarhal. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 126, Ultimul acces: 2026-09-27 16:51:08
|
Timp total: 0.03s...
[]:1