Arhiepiscopul Varsanufie despre credinţă: Izvorăşte din conştiinţa vie că Domnul este întărirea noastră[2026-04-24]de Cristian DamianArhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului a subliniat modul în care credinţa „izvorăşte din conştiinţa vie că Domnul este scăparea şi întărirea noastră, sprijinul neclintit în toate încercările vieţii”. Înaltpreasfinţia Sa a oficiat joi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Suieşti din judeţul Vâlcea, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Arhiepiscopul Râmnicului a explicat că mărturia dreptei credinţe nu este un act exterior, ci o lucrare profundă a harului în om: „Oricine trăieşte şi crede în Mântuitorul Hristos nu va muri în veac (Ioan 11, 25-26), întrucât trece prin moarte la viaţă”. „În lipsa acestei înţelegeri duhovniceşti, viaţa omului şi întreaga lume s-ar arăta ca o taină întunecată, fără rost şi fără lumină”. Modelul de credinţă al Sfântului Gheorghe Arhiepiscopul Râmnicului a explicat că sfinţii devin părtaşi vieţii dumnezeieşti, depăşind limitele firii fără a o anula: „Sfinţii mucenici au o cinstire deosebită, pentru că întrupează biruinţa Învierii. Ei sunt martori ai Învierii lui Hristos”. „El ne cheamă la viaţa cea adevărată, la petrecerea întru El, şi, în mila Sa, ne împărtăşeşte şi puterea de a o trăi. Nu ne cere o simplă urmare, din afară, a faptelor Sale, ca o umbră lipsită de viaţă, ci ne îndeamnă la o prefacere lăuntrică, la dobândirea acelui cuget şi a acelei simţiri care au fost întru El”. Referindu-se la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ierarhul a subliniat că acesta este un model al credinţei jertfelnice: „A ales să Îl mărturisească pe Dumnezeu trecând de la viaţa aceasta trecătoare, prin suferinţă şi moarte, la viaţa veşnică”. „Credinţa cea neclintită şi dorul arzător după comuniunea cea veşnică au aprins în inima Sfântului Mare Mucenic Gheorghe o râvnă sfântă, încât a adus o dăruire jertfelnică mai presus de fire”, a adăugat Înaltpreasfinţia Sa. Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie a încheiat explicând că mărturisirea credinţei se naşte din curaj duhovniceasc, care „se ridică mai presus de orice teamă, biruind logica omenească, întrucât nu se sprijină pe puterea omului, ci pe harul lui Dumnezeu”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 94, Ultimul acces: 2026-09-29 06:21:11
|
Timp total: 0.03s...
[]:1