Dacă avem credinţa Sfântului Gheorghe, putem şi noi să biruim, explică PS Teofil Trotuşanul[2026-04-24]de Cristian Damian„Dacă avem credinţa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, putem şi noi să biruim pe balaurul, pe vrăjmaşul, diavolul care încearcă să ne pună piedici în viaţă”, a explicat Episcopul vicar Teofil Trotuşanul al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Cordun din judeţul Neamţ, care şi-a sărbătorit hramul. Ierarhul a subliniat că Sfântul Gheorghe a fost impresionat de statornicia creştinilor prigoniţi, care nu renunţau la credinţă, fapt pentru care „s-a decis ca şi el să mărturisească că este creştin”. „A zis: Mai degrabă voi mărturisi şi voi sta alături de aceşti creştini care cu ochii înlăcrimaţi, dar plini de bucurie, cântă Hristos a înviat decât să slujesc unui împărat păgân care îi chinuie şi le ia viaţa. Atunci împăratul a poruncit ca pe ostaşul Gheorghe să-l supună la numeroase chinuiri”. Mărturisirea credinţei Referindu-se la suferinţele îndurate, episcopul vicar a explicat că Sfântul Gheorghe a trecut prin „numeroase chinuri”, însă a rămas neclintit în a-L mărturisi pe Hristos. „Multe vămi ale chinurilor au trecut peste Sfântul Gheorghe, dar puterea lui Dumnezeu l-a întărit şi nu a scos niciun cuvânt împotrivă. Nu a plâns, nu a ţipat, ci în gura lui erau doar rugăciuni şi cântări”. „Şi zicând aceasta, dovedea putere că poate să biruiască durerea şi mai ales moartea care stătea împotrivă”, a mai spus Preasfinţia Sa. Totodată, ierarhul a evidenţiat că adevărata biruinţă a sfântului nu a fost una militară, ci duhovnicească: „Purtător de biruinţă nu împotriva unor armate, înarmate cu arme omeneşti, înzestrate cu arme de ucidere, ci purtător de biruinţă împotriva răului şi a diavolului”. Model de curaj în faţa încercărilor Episcopul vicar Teofil Trotuşanul a evidenţiat modelul mărturisirii credinţei prin care sfântul mucenic „a biruit pe diavol”, îndemnând pe credincioşi să urmeze acest model. „Să-i urmăm acestui curaj al său, şi anume, să nu ne temem de răutăţile vrăjmaşilor. Chiar dacă acestea ar fi deosebit de importante şi meşteşugit pregătite”. „Creştinii nu se lamentează şi nu se plâng de greutăţi, pentru că avem arme potrivite cu care să luptăm”, a adăugat Preasfinţia Sa. În încheiere, Preasfinţitul Părinte Teofil Trotuşanul a îndemnat la lucrarea lăuntrică a sufletului: „Să ne binecuvinteze pe toţi, să ne ajute şi să ne însufleţească să fim buni lucrători ai pământului spiritual”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 91, Ultimul acces: 2026-09-30 16:17:31
|
Timp total: 0.03s...
[]:1