Ora de Ortodoxie: Studenţii unei Facultăţi de Drept din Italia au vizitat parohia românească din Trento[2026-04-21]de basilica.roStudenţii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Trento au vizitat luni parohia românească „Sfântul Evanghelist Marcu” din oraş. Potrivit Episcopiei Italiei, studenţii din anii trei şi patru ai respectivei facultăţi au vizitat parohia în cadrul cursului de Drept Ecleziastic Comparat. Parohul Ioan Lupăşteanu le-a făcut viitorilor jurişti o prezentare a lăcaşului de cult şi a rolului pe care parohia îl are pentru diaspora română din zonă. Părintele George Grigoriţă, consilier patriarhal, le-a vorbit studenţilor despre Ortodoxie, cu accent pe istoria şi organizarea Bisericii Ortodoxe Române. Viitorii jurişti au aflat despre felul în care normele Bisericii Ortodoxe interacţionează cu identitatea naţională şi cadrul juridic internaţional. În partea a doua a întâlnirii, studenţii, însoţiţi de Francesca Oliosi, profesoară de Drept Ecleziastic la Universitatea din Trento, au participat la o sesiune de întrebări şi răspunsuri, pe următoarele teme: „Specificul teologiei canonice ortodoxe”, „Modelul ortodox pentru relaţia dintre Stat şi Biserică în context european” şi „Provocările juridice ale minorităţilor religioase”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 110, Ultimul acces: 2026-09-27 08:12:15
|
Timp total: 0.06s...
[]:1