Patriarhul Daniel la hramul Paraclisului istoric: Sfântul Gheorghe ajută oamenii aflaţi în situaţii grele[2026-04-23]de Mihail Pătrăşcanu„Sfântul Gheorghe a devenit popular, atât în Orient cât şi în Occident, ca sfânt militar care ajută pe oameni aflaţi în situaţii grele”, a subliniat joi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cu ocazia hramului Paraclisului istoric din Reşedinţa Patriarhală. Patriarhul României a relatat în predică viaţa şi moartea martirică a sfântului, subliniind că acesta „a fost un om foarte credincios şi curajos”. „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este popular atât în România cât şi în foarte multe ţări, şi anume 12 ţări”, a menţionat Preafericirea Sa. Patriarhul Daniel a evidenţiat şi instituţiile pe care îl au ocrotitor pe Sfântul Gheorghe, printre care Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Forţele Terestre Române. De asemenea, sfântul martir este ocrotitorul transplantului hepatic, potrivit deciziei patriarhale nr. 8 din anul 2025, la solicitarea Spitalului Clinic Fundeni. Icoana Sf. M. Mc. Gheorghe de la Paraclisul istoric din Reşedinţa Patriarhală. 23.04.2026. Foto credit: Ziarul Lumina Totodată, Preafericirea Sa a evidenţiat rolul Sfântului Gheorghe în istoria poporului român: „Sfântul Gheorghe era chemat în ajutor pe câmpul de luptă de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare”. Istoria Paraclisului din Reşedinţa Patriarhală Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre istoria Paraclisului „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reşedinţa Patriarhală, subliniind rolul important al acestui lăcaş de cult în tradiţia Bisericii Ortodoxe Române. Iniţial, paraclisul avea hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, la fel ca fosta Catedrală Mitropolitană, fiind construit în timpul domnitorului Constantin Şerban Basarab. „Acest domnitor a dat hramul catedralei, întrucât el se numea Constantin, precum şi paraclisului, pentru că a început să fie construit odată cu biserica din faţa lui”, a explicat Preafericirea Sa. Pictura Paraclisului istoric din Reşedinţa Patriarhală. 23.04.2026. Foto credit: Ziarul Lumina Ulterior, în perioada domnitorului Gheorghe Duca (1673-1678), a fost desemnat ca ocrotitor principal Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Modul de construcţie, asemănător cu cel al Catedralei Patriarhale, arată că lucrările s-au desfăşurat în acelaşi timp. În anii 1723–1724, domnitorul Nicolae Mavrocordat şi Mitropolitul Daniil al II-lea au contribuit la îmbogăţirea artistică a paraclisului în stil brâncovenesc, cu sprijinul pictorului Teodosie, şi înzestrat cu o catapeteasmă sculptată în acelaşi stil. Ulterior, paraclisul a primit şi al treilea hram: Sf. Proroc Daniel. Restaurarea lăcaşului de cult Între 1951 şi 1961, paraclisul a fost restaurat, fiind adăugată o pictură în vestibul, realizată de Costin Petrescu. „Prin grija Patriarhului Justinian Marina, paraclisul a fost restaurat şi a fost rezidit turnul acestui paraclis, care s-a prăbuşit la sfârşitul secolului al 19-lea”, a spus Patriarhul Daniel. Un amplu proces de restaurare a avut loc între 2009 şi 2011, culminând cu sfinţirea picturii şi catapetesmei în 22 iulie 2011, la care au participat şi ierarhi din Grecia. De asemenea, în paraclis se regăsesc şi fragmente din moaştele Sfântului Gheorghe, primite din Atena. Un fragment din moaştele Sf. M. Mc. Gheorghe se află în Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale. 23.04.2026 Foto credit: Ziarul Lumina La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i‑a felicitat pe toţi cei care poartă numele Sfântului Gheorghe, peste un milion de români, precum şi pe părinţii slujitori, ostenitori şi monahiile care lucrează la Reşedinţa Patriarhală. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 181, Ultimul acces: 2026-09-27 08:12:35
|
Timp total: 0.04s...
[]:1