Anunțuri din Dieceza de Oradea[2026-04-20]Dieceza de Oradea1. Seminariștii Institutului Teologic din Alba Iulia în Dieceza de Oradea În Biserica Catolică, a patra duminică după Paște este numită Duminica Bunului Păstor, fiind totodată și Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocații. De ani de zile, seminariștii Institutului Teologic din Alba Iulia petrec acest sfârșit de săptămână în comunități parohiale, unde pot experimenta îndeaproape atât bucuriile, cât și provocările vieții pastorale. În perioada 24-26 aprilie 2026, parohiile Oradea-Catedrală, Oradea-Olosig, Marghita și Tășnad vor găzdui fiecare câte trei seminariști, care se vor ruga împreună cu credincioșii pentru întărirea propriei vocații și pentru nașterea unor noi vocații sacerdotale. 2. Inflexiunea Curbei Expoziție de artă vizuală în Palatul Episcopal Sâmbătă, 25 aprilie, la ora 16.00, va avea loc în Palatul Episcopal Romano-Catolic din Oradea vernisajul expoziției de artă vizuală Inflexiunea Curbei. Expoziția organizată de către Episcopia Romano-Catolică din Oradea și Asociația Culturală Art Flora Oradea, prezintă peste 50 de lucrări realizate în tehnici variate: pictură de șevalet (acrilic, ulei), grafică, gravură intaglio, colaj, video-colaj, colaj digital și spray peste șablon. Expun: Ruxandra Crăița Băltățescu, Estela Maria Duma, Alexandra Regina Kery, Răzvan Andrei Olariu, Elizabeta Gabriela Pater, Natalia Maria Silaghi, Anna Isabelle Turkalj, Alexia Maria Vereș și Florina Silvia Iepure coordonatoarea grupului format cu ani în urmă în cadrul cercului de specialitate al Palatului Copiilor din Oradea. Studenți și absolvenți în domeniul Artelor vizuale, majoritatea cu vârsta sub 27 de ani, expozanții se remarcă până acum prin participări la tabere, concursuri și expoziții naționale și internaționale. Titlul expoziției preia un concept din matematică și filosofie: punctul de inflexiune este momentul în care o curbă schimbă sensul de la convex la concav. Expoziția aplică această metaforă deopotrivă artei și realității sociale: lucrările reflectă căutările unei generații crescute în România tranziției post-1990, marcată de neclarități ideatice și de tensiunea dintre memorie și proiect. Curatoriatul este asigurat de prof. univ. dr. Aurel Chiriac critic și istoric de artă, care va lua cuvântul la deschiderea expoziției și dr. Florina Silvia Iepure. Catalogul expoziției este publicat de Editura Primus Oradea, cu text critic semnat de prof. univ. dr. Aurel Chiriac. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 25 aprilie 23 mai 2026. 3. Serile Muzicale Kaganovskiy În data de 29 aprilie 2026, la ora 19.00 va avea loc următorul concert din Serile Muzicale Kaganovskiy. INTERPREȚI Dimitri Ashkenazy clarinet Artur Kaganovskiy vioară Jackie Xiao vioară Kaganovskiy Eszter violă Sviatoslav Perepelytsia violoncel PROGRAM Herbert Howells (1892-1983) Cvintet rapsodic pentru clarinet și coarde, op.31 Maurice Ravel (1875-1937) Cvartet de coarde în Fa major Samuel Coleridge-Taylor (1875-1912) Cvintet pentru clarinet și coarde în Fa diez major, op.10 Bilete pot fi cumpărate de la recepția Palatului Episcopal la prețul de 60RON respectiv 90RON Serviciul de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Oradea tel. 0259-411180 Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 73, Ultimul acces: 2026-07-30 12:42:53
|
Timp total: 0.05s...
[]:1