Lucrările de restaurare a celei mai vechi biserici din Tulcea se apropie de final[2026-04-17]de Mihail PătrăşcanuLucrările de restaurare a Bisericii „Buna Vestire”, cel mai vechi lăcaş de cult din municipiul Tulcea, sunt aproape de final şi ar putea fi încheiate în cursul acestui an. Preotul paroh al lăcaşului de cult, Daniel Petre, a declarat, pentru Agerpres, că proiectul de reabilitare a fost început în anul 2016, când au fost obţinute primele documente necesare depunerii proiectului spre finanţare prin fonduri europene, iar lucrările propriu-zise au debutat în anul 2021. „Valoarea iniţială a proiectului a fost de 5 milioane de euro, în anul 2018. De atunci, preţul materialelor a crescut, iar valoarea proiectului s-a majorat”, a afirmat preotul. Părintele a explicat şi ce lucrări mai sunt de făcut: „Mai avem lucrări de restaurare a picturii. Mai sunt crăpături care au fost închise şi trebuie astupate, dar mai avem puţin de lucru”. „Nădăjduim noi că în jumătate de an am termina. Apoi, vor mai fi câteva lucrări de finalizare, dar sperăm ca anul acesta să terminăm”, a adăugat preotul paroh. Biserica grecească Biserica „Buna Vestire”, cunoscută şi sub numele de biserica grecească, a fost construită în perioada 1848–1854 de comunitatea grecilor din oraş, care au dorit să înlocuiască lăcaşul de cult existent, realizat din scânduri. Potrivit preotului paroh, „biserica a stârnit admiraţia încă de la începuturile ei. Acolo, erau trei altare, sfintele mese. Altarul din partea dreaptă ar purta hramul Sfântului Nicolae, pentru că pe icoanele de pe catapeteasma avea o icoană mare cu Sfântul Nicolae în partea dreaptă”. „Altarul din partea stângă era pus sub ocrotirea Maicii Domnului şi avea o icoană cu Izvorul Tămăduirii, sărbătoare care se prăznuieşte vineri, în Săptămâna Luminată. Hramul bisericii este Buna Vestire, pe data de 25 martie, una din zilele naţionale ale grecilor”, a explicat pr. Daniel Petre. Afectată de războaie şi depopulare Clopotniţa lăcaşului de cult a fost ridicată după anul 1910, însă biserica a fost afectată de bombardamentele din timpul războaielor. În perioada 1947–1974, pe fondul depopulării comunităţii greceşti din oraş, lăcaşul de cult nu a mai avut preoţi titulari, slujbele fiind oficiate de preoţii români din Tulcea. În anul 1974, comunitatea greacă a donat Biserica „Buna Vestire” Bisericii Ortodoxe Române. La acel moment, lăcaşul de cult se afla într-un stadiu avansat de degradare, fiind ulterior reabilitat în perioada 1985–1990. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 140, Ultimul acces: 2026-09-28 23:46:56
|
Timp total: 0.03s...
[]:1