Episcopul Nestor, despre Învierea lui Hristos: Să ne călăuzească viaţa spre adevărata libertate - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Episcopul Nestor, despre Învierea lui Hristos: Să ne călăuzească viaţa spre adevărata libertate

[2026-04-14]
de Cristian Damian

Episcopul Nestor al Devei şi Hunedoarei explică în Pastorala de Paşti că Învierea lui Hristos descoperă sensul autentic al libertăţii omului ca orientare a vieţii spre adevăr şi comuniune cu Dumnezeu: „Să-L întâmpinăm şi noi pe Biruitorul morţii cu inimă curată şi să Îl rugăm, cu stăruinţă, să ne călăuzească viaţa spre adevărata libertate”.
Preasfinţia Sa evidenţiază că sărbătoarea Învierii reprezintă centrul vieţii creştine şi începutul unei vieţi noi pentru fiecare om.
„Mărturisirea publică a minunii care a devenit temelia credinţei creştine trezeşte în adâncul inimilor noastre dorinţa săvârşirii faptelor bune, în măsura în care ne deschidem cu întreaga fiinţă pentru a deveni sălaş al harului dumnezeiesc şi Îl lăsăm pe Duhul Sfânt să ne transforme viaţa”.
„Sărbătoarea Învierii ne descoperă sensul călătoriei noastre pe calea Postului Mare, la capătul căreia suntem încredinţaţi de biruinţa vieţii asupra morţii şi, totodată, de răsplata veşnică a Împărăţiei Cerurilor”, adaugă ierarhul.
Lucrarea mântuitoare a lui Hristos aduce eliberarea deplină „a omului de sub jugul păcatului şi al morţii, precum şi refacerea comuniunii acestuia cu Tatăl Ceresc”.
Libertatea trăită în iubire şi adevăr
Episcopul Devei şi Hunedoarei subliniază tema libertăţii, asupra căreia face o distincţie importantă: „libertatea egoistă” şi „libertatea care îl apropie pe om de Dumnezeu şi de săvârşirea binelui”.
„Pentru creştini mesajul fundamental rămâne comun şi de netăgăduit: libertatea folosită doar pentru sine devine robie, iar libertatea autentică se manifestă în iubire şi în adevăr”, adaugă Preasfinţia Sa.
„Libertatea este privită mai mult ca o autonomie personală şi ca o conştiinţă de sine, iar robia apare atunci când omul îşi trăieşte autonomia absolut, se izolează de ceilalţi şi pierde sensul existenţei. Eliberarea, în acest cadru, se realizează prin asumarea responsabilităţii, prin autenticitate şi prin relaţii vii şi active cu alte persoane”.
„Eliberarea omului de propria libertate este una dintre temele profunde ale reflecţiei creştine asupra condiţiei umane”, subliniază ierarhul.
Preasfinţitul Părinte Nestor încheie cu un îndemn la îndreptarea vieţii spre dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu, trăind în comuniune şi responsabilitate: „Într-o lume frământată de ameninţarea pierderii libertăţii (…) de Sărbătoarea Paştilor, Hristos Cel Înviat ni se înfăţişează, ca în fiecare an, cu oferta adevăratei libertăţi, menită să desăvârşească persoana umană”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 168, Ultimul acces: 2026-09-29 07:09:40