© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Noi descoperiri arheologice în Anatolia au scos la iveală un vast centru de pelerinaj bizantin[2026-04-12]de basilica.roO serie de descoperiri arheologice recente din Anatolia centrală oferă dovezi că zona respectivă a funcţionat, cândva, ca un important centru de pelerinaj bizantin, relevă presa de specialitate din Turcia. În zonele înalte vulcanice de la nord de Karaman, cercetătorii au identificat cel puţin 15 biserici şi capele nedocumentate anterior în regiunea istorică „Binbir Kilise” („O mie şi una de biserici”). Descoperirile provin dintr-un studiu de suprafaţă în desfăşurare, condus de conf. univ. dr. İlker Mete Mimiroğlu de la Universitatea Necmettin Erbakan, care se concentrează pe arhitectura religioasă creştină timpurie şi bizantină de pe versanţii Karadağ, un masiv vulcanic stins. Potrivit acestuia rezultatele celui de-al doilea sezon de cercetare sunt „cu adevărat entuziasmante”, indicând o reţea de aşezări mult mai complexă şi mai dens populată decât se credea anterior. În loc să reprezinte un singur oraş sau un complex monahal, regiunea Binbir Kilise pare să cuprindă mai multe aşezări interconectate, răspândite pe terenul accidentat. Structurile nou identificate — inclusiv biserici mici, capele şi vestigii arhitecturale — sugerează că viaţa religioasă din zonă era atât extinsă, cât şi bine organizată. O zonă complexă şi prosperă Cercetătorii au documentat şi o gamă largă de elemente asociate, de la sisteme de colectare a apei şi spaţii de cult în aer liber până la inscripţii, morminte şi complexe cu mai multe clădiri. Toate acestea indică faptul că situl nu era doar un loc de cult, ci şi o zonă de locuire prosperă, capabilă să susţină o populaţie considerabilă. Deosebit de importantă este dovada practicilor monahale. Mai multe peşteri naturale, parţial modificate, au fost folosite ca locuri de retragere ascetică, unele marcate cu cruci sculptate. Acest lucru arată un peisaj spiritual în care cultul comunitar coexista cu devoţiunea religioasă solitară — o trăsătură importantă a vieţii religioase bizantine timpurii. În ciuda numelui său sugestiv, denumirea „O mie şi una de biserici” nu trebuie luată literal. Termenul „binbir” în turcă este adesea folosit în sens figurat pentru a descrie abundenţa sau multitudinea, similar expresiei „nesfârşit de multe”. În cazul Karadağ, numele reflectă densitatea extraordinară a clădirilor religioase răspândite în regiune. Încă de la sfârşitul secolului al 19-lea, când exploratori precum Gertrude Bell şi William Mitchell Ramsay au documentat pentru prima dată situl, cercetătorii au fost impresionaţi de numărul mare de biserici, mănăstiri şi capele de pe versanţii vulcanici. În realitate, termenul surprinde o realitate arheologică mai amplă: nu doar ruine izolate, ci o vastă topografie sacră modelată de secole de activitate creştină. Descoperirile recente întăresc această interpretare, demonstrând că multe structuri nu au fost încă înregistrate în literatura de specialitate. Foto credit: Agenţia Anadolu Un centru de pelerinaj bizantin cu influenţă regională Imaginea care se conturează sugerează că Binbir Kilise era mai mult decât un simplu centru religios local. Dimensiunea sa, diversitatea arhitecturală şi dovezile unei infrastructuri organizate indică rolul său de destinaţie importantă de pelerinaj în perioada bizantină. Pelerinii care traversau Anatolia ar fi putut fi atraşi de comunităţile monahale, spaţiile sacre şi, posibil, de relicve sau tradiţii locale de cult. Prezenţa inscripţiilor — aflate în prezent în studiu epigrafic — ar putea oferi informaţii suplimentare despre identitatea credincioşilor, a patronilor şi a autorităţilor religioase asociate sitului. În plus, coexistenţa unor complexe mari cu capele mai mici sugerează un peisaj religios stratificat, care acomoda atât practici liturgice colective, cât şi activităţi devoţionale locale. Spaţiu locuit continuu Unul dintre cele mai interesante aspecte ale cercetării este dovada unei locuiri continue după perioada bizantină. Descoperirea unei monede din perioada selgiucidă sugerează că cel puţin anumite părţi ale aşezării au rămas active în perioada medievală islamică. Această continuitate contrazice ipotezele anterioare potrivit cărora situl ar fi fost abandonat brusc după declinul controlului bizantin. În schimb, indică o transformare mai graduală, în care tiparele de locuire existente ar fi putut persista, deşi în forme culturale şi religioase modificate. Documentele istorice arată, de asemenea, că până în secolul al 15-lea, populaţii din regiunea Karaman, inclusiv comunităţi musulmane şi non-musulmane, au fost relocate în Balcani. Această schimbare demografică ar putea explica abandonarea finală a aşezărilor din zona Karadağ. Pe măsură ce cercetările continuă, specialiştii intenţionează să se concentreze mai detaliat asupra zonelor nou identificate, urmărind să documenteze planurile arhitecturale, să rafineze datarea şi să analizeze mai aprofundat inscripţiile. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 109, Ultimul acces: 2026-09-30 05:10:25
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
