Patriarhul Daniel: Învierea lui Hristos este adevărul central al credinţei şi vieţii creştine (Text integral)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul Daniel: Învierea lui Hristos este adevărul central al credinţei şi vieţii creştine (Text integral)

[2026-04-12]

de Mihail Pătrăşcanu

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit duminică, de Sărbătoarea Învierii Domnului, la Catedrala Patriarhală, despre Învierea lui Hristos ca adevărul central al credinţei şi vieţii creştine.
„De-a lungul secolelor, cu credinţă, speranţă şi iubire, Biserica Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi a vestit adevărul Învierii lui Hristos şi a mărturisit nădejdea învierii tuturor oamenilor”.
„Această Sărbătoare a Sărbătorilor luminează şi orientează întreaga viaţă a Bisericii spre Învierea de obşte şi spre fericirea eternă a îngerilor şi a oamenilor din împărăţia iubirii veşnice a prea Preasfintei Treimi”, a subliniat Preafericirea Sa.
Text integral:
Învierea lui Hristos este adevărul central al credinţei şi vieţii creştine
„Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (1 Corinteni, 15, 14)
Credinţa creştinilor în Învierea lui Hristos şi învierea tuturor oamenilor la sfârşitul veacurilor a fost cea mai nouă şi neobişnuită credinţă apărută în lumea antică.
Grecii antici credeau în nemurirea sufletului, dar nu credeau în învierea trupului, acesta fiind considerat o închisoare pentru suflet (cf. Fapte 17, 31). În mitologia greco-romană, învierea era asociată cu primăvara, cu înverzirea sau înflorirea naturii vegetale.
În Vechiul Testament, evreii credeau în învierea morţilor, dar ca revenire a lor la viaţa biologică pământească obişnuită, fără o transformare a trupului înviat. Profeţia lui Iezechiel, care se referă la învierea generală a morţilor, a fost adesea interpretată mai mult ca o reînnoire sau restaurare a vieţii poporului evreu (cf. Iezechiel 37, 1-14). De asemenea, profetul Isaia (26, 19) şi Psalmii 15, 10 şi 49,1-4 se referă la învierea din morţi. Însă, cea mai clară profeţie privind învierea morţilor, se află în capitolul 12 al cărţii prorocului Daniel: „Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţă veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică” (Daniel 12, 2). Totuşi, pentru a se evita influenţa unor mitologii ale popoarelor vecine asupra evreilor, în Vechiul Testament s-a vorbit puţin despre înviere, încât în timpul activităţii mesianice a lui Iisus din Nazaret, în poporul evreu, farisei credeau în învierea morţilor, dar saducheii nu credeau în înviere.[1]
Învierea lui Hristos nu este revenire la viaţa biologică trecătoare, ci desfiinţare a morţii şi inaugurare a vieţii cereşti veşnice.
Printre multele vindecări minunate pe care le-a săvârşit, Domnul Iisus Hristos a săvârşit şi trei învieri din morţi ale unor persoane tinere: fiica lui Iair, fiul văduvei din Nain şi prietenul Său Lazăr din Betania. Dar toate aceste trei învieri din morţi săvârşite de Iisus au fost reveniri la viaţa pământească limitată în timp sau trecătoare. Însă Învierea Domnului Iisus Hristos este total diferită de aceste trei învieri din morţi, deoarece, prin învierea Sa, El a inaugurat o altă viaţă: viaţa cerească veşnică. Fiind Dumnezeu-Omul, Domnul Iisus Hristos a prezis sau a profeţit de trei ori că El va fi răstignit, dar a treia zi va învia din morţi (cf. Matei 16, 21; Marcu 8, 31; Luca 9, 22; Ioan 2, 19-22). De asemenea, în convorbirea Sa cu Marta, sora lui Lazăr, Domnul Iisus Hristos a explicat că Învierea de obşte din Ziua de apoi va fi săvârşită de El Însuşi, deoarece El dăruieşte oamenilor învierea şi viaţa veşnică: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25). Iar mai înainte, într-un alt context, Iisus a spus ucenicilor Săi: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi (Ioan 6, 54). El poate face tot ceea ce a făgăduit, pentru că El este Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om, tocmai pentru a mântui sau elibera pe oameni de păcat şi de moarte şi a le dărui viaţa cerească veşnică.
Sfântul Apostol Pavel, care se numea Saul din Tars, la început era prigonitorul creştinilor, dar după ce, în apropierea porţilor Damascului, L-a întâlnit, într-o lumină orbitoare, pe Iisus Cel înviat din ceruri (cf. Fapte 9, 3-8), el a devenit creştin şi cel mai mare mărturisitor al adevărului Învierii lui Hristos. Devenit Apostol pentru neamuri (popoare păgâne), Sfântul Pavel mărturiseşte că „Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui” (Romani 6, 9), că „Învierea lui Hristos este începătură (arvună n.n.) a învieri celor adormiţi” (1 Corinteni 15, 20) şi că „precum în Adam toţi (oamenii) mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (1 Corinteni 15, 22). De asemenea, Sfântul Apostol Pavel afirmă că învierea morţilor este un dar al iubirii milostive a lui Hristos, precum şi un act de dreptate divină, „pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată a lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce-a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (2 Corinteni 5, 10). În acest sens, Sfântul Apostol Pavel precizează că trupurile morţilor înviaţi vor păstra identitatea persoanei, dar materia lor opacă va fi transformată, trupurile celor înviaţi vor fi duhovniceşti, nestricăcioase sau incoruptibile şi nemuritoare (cf. 1 Corinteni 15, 42-44 şi 50-54).
Ca trăire în lumina adevărului Învierii lui Hristos şi ca pregătire pentru Învierea de obşte, Sfântul Apostol Pavel spune creştinilor cărora li se adresează că viaţa creştină este comuniune cu Hristos, Cel răstignit şi înviat, începând cu Sfânta Taină a Botezului: „Îngropaţi fiind împreună cu El (Hristos) prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morţi” (Coloseni 2, 12; 3, 1-5; Romani 8, 11).
Desigur, şi ceilalţi Sfinţi Apostoli au predicat Evanghelia Învierii lui Hristos şi viaţa creştină ca fiind comuniune cu Hristos Cel răstignit şi înviat, prin credinţă, rugăciune, viaţa curată şi fapte bune.
Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti din primele veacuri ale creştinismului au apărat adevărul Învierii lui Hristos şi al Învierii de obşte sau universale.
În primele veacuri ale Bisericii, sub influenţa filosofiei greceşti antice şi a altor curente de gândire, unii eretici, îndeosebi gnosticii, negau valoarea trupului uman şi respingeau credinţa în învierea trupului. Pe aceşti eretici i-a combătut îndeosebi Sfântul Irineu, Episcop de Lyon (†202), în celebra sa carte Împotriva ereziilor, şi scriitorul bisericesc latin Tertulian (†după 220), jurist şi apologet, în cartea sa Învierea morţilor.
Sfântul Irineu de Lyon, subliniind demnitatea şi valoarea trupului omenesc, ca parte constitutivă a omului creat de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui (Facerea 1, 26-27), spune că modelul după care a fost creat primul om (Adam) era Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Se va întrupa sau înomeni mai târziu, „la plinirea vremii”, pentru mântuirea oamenilor. „Dumnezeu – spune sfântul Irineu – va fi slăvit în cel lucrat şi modelat de El (în Adam n.n.), când l-a făcut conform şi asemănător Fiului Său. Căci, prin mâinile Tatălui, adică prin Fiul şi Duhul, omul, nu o parte din om, este făcut după chipul şi asemănarea (lui Dumnezeu). […] Omul desăvârşit este amestecul şi unirea sufletului, care a primit Duhul Tatălui, cu trupul modelat după chipul (lui Dumnezeu)”. [2]
De asemenea, apologetul latin Tertulian a combătut pe gnosticii timpului său, la începutul secolului al III-lea: Marcion, Apellčs şi Valentin. El a arătat că trupurile celor înviaţi sunt unite cu sufletele persoanelor care au trăit pe pământ, dar sunt trupuri transfigurate şi nemuritoare. Tertulian mai subliniază că învierea trupurilor este un act al dreptăţii divine care menţine identitatea persoanei umane integrale, adică suflet şi trup[3].
În concluzie, credinţa şi teologia Bisericii universale din primele veacuri, privind Învierea de obşte sau universală, inaugurată de Învierea lui Hristos (cf. 1 Corinteni 15, 20) este exprimată în ultimul articol al Crezului ortodox: „aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”.[4]
De-a lungul secolelor, cu credinţă, speranţă şi iubire, Biserica Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi a vestit adevărul Învierii lui Hristos şi a mărturisit nădejdea învierii tuturor oamenilor. Cum? Prin predică şi cateheză, imnografie şi iconografie liturgică, dar mai ales printr-o perioadă de şapte săptămâni de post şi rugăciune, pocăinţă şi împărtăşire euharistică mai deasă, ca pregătire pentru cea mai mare sărbătoare a Bisericii, sărbătoarea Învierii Domnului Hristos sau Sfintele Paşti. Această „Sărbătoare a Sărbătorilor” luminează şi orientează întreaga viaţă a Bisericii spre Învierea de obşte şi spre fericirea eternă a îngerilor şi a oamenilor din împărăţia iubirii veşnice a prea Preasfintei Treimi. De aceea, în cântările Sfintelor Paşti, Domnul Hristos Cel înviat este numit „Bucuria cea veşnică”. Ne rugăm Lui să ne dăruiască tuturor bucurie şi pace, sănătate şi mântuire!
Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 83, Ultimul acces: 2026-09-29 06:46:36

Timp total: 0.03s...

[]:1