Theodora Moisescu: „Trăită autentic, viaţa în doi – ca soţie de diacon sau de preot – poate deveni, în timp, o formă de rai pe pământ”

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.05s...

Ştiri şi Evenimente

Theodora Moisescu: „Trăită autentic, viaţa în doi – ca soţie de diacon sau de preot – poate deveni, în timp, o formă de rai pe pământ”

[2026-04-11]

de Redacţia

Theodora Moisescu este soţie de diacon, mamă şi profesoară de limba germană. Născută în Germania, într-o familie româno-germană, a venit în România la 18 ani pentru studii şi a ales să rămână în Timişoara.
A absolvit Facultatea de Sociologie şi Psihologie a Universităţii de Vest din Timişoara, specializarea Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar, iar astăzi îmbină viaţa de familie cu activitatea profesională şi slujirea în comunitate.
Alexandra Nadane: Ce înseamnă pentru dumneavoastră că soţul este diacon şi că sunteţi mamă?
Theodora Moisescu: Ca orice fată, visam la familia mea. Nu ştiam exact cum va arăta, dar ştiam că Dumnezeu trebuie să fie punctul comun al relaţiei, pentru ca aceasta să poată funcţiona. Bunul Dumnezeu, cunoscând neputinţele şi problemele mele, mi l-a trimis pe soţul meu – un dar minunat pentru mine, împlinind chiar şi lucruri pe care nu ştiam că mi le-aş putea dori.
În acelaşi timp, mi-a fost dăruit şi acest rol de diaconiţă, pe care îl înţeleg ca pe o chemare la o apropiere mai profundă de Biserică, la o lucrare interioară care trebuie luată în serios şi la o şansă de a-I sluji lui Dumnezeu. Prin sprijinul oferit soţului meu, încercăm, după putere, să contribuim la binele comunităţii.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, am fost binecuvântaţi cu doi copii minunaţi, iar al treilea urmează să se nască. Acest rol nou a fost, desigur, o provocare, dar mai ales o binecuvântare. Prin maternitate primim ocazia de a ne depăşi pe noi înşine, de a ne vedea aşa cum suntem, cu imperfecţiunile noastre, şi de a încerca, cu ajutorul lui Dumnezeu, să le transformăm în bine.
Fiecare copil aduce o bucurie imensă şi, în acelaşi timp, lecţii de învăţat. Este un dar de la Dumnezeu pentru părinţii săi. Fiecare viaţă este un univers în sine, din care putem învăţa continuu despre noi, despre lume şi despre Dumnezeu.
A.N.: Care sunt bucuriile şi provocările acestor roluri, mai ales în raport cu societatea şi profesia?
T.M.: În cazul meu, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu am simţit dificultăţi majore din punct de vedere social sau profesional. Cred că depinde mult şi perspectiva din care privim lucrurile, pentru a rămâne cât mai liniştiţi în faţa a ceea ce vine din exterior.
Pentru mine, comparaţia, în sens bun, este o modalitate de echilibrare. Când simt că ceva este nedrept, mă gândesc la alte situaţii mult mai grele – la femei aflate în crize profunde sau care trec prin traume reale. Astfel, chiar dacă întâmpin dificultăţi punctuale şi mă întristez, încerc să îmi amintesc că Dumnezeu a fost bun cu mine şi mi-a oferit mai degrabă şanse decât greutăţi.
Marea bucurie este faptul că pot fi atât de aproape de Biserică şi că pot ajuta dintr-o perspectivă diferită.
A.N.: Ce modele vă inspiră?
T.M.: Biserica este cu adevărat bogată în modele. Sfintele mame ale Sfinţilor Trei Ierarhi – Sfânta Antuza, Sfânta Nona şi, mai ales, Sfânta Emilia – mi se par exemple de viaţă deosebit de puternice şi variate.
Situaţiile prin care au trecut sunt foarte diferite: de la infertilitate şi dorinţa de a avea copii, până la viaţa de preoteasă, văduvie, dificultăţi în familie sau pierderea unui copil sau a mai multora.
Pentru aproape orice situaţie de viaţă, trăire sau frământare, există sfinţi de la care putem învăţa şi cărora le putem cere ajutor. Iar pentru orice mamă, modelul suprem rămâne Maica Domnului, care aşteaptă mereu să îi cerem sprijinul.
A.N.: Cum se trăiesc, din interiorul unei familii preoţeşti, zilele din Săptămâna Mare şi Învierea?
T.M.: Aceste zile au o încărcătură aparte şi aduc un timp de reflecţie. Nu pot spune prea multe, pentru că sunt încă la început şi simt că mai am mult de lucrat la mine pentru a trăi aceste zile cu starea potrivită şi cu conştiinţa profundă a iubirii lui Hristos, Care a suferit atât de mult pentru noi.
Pot spune însă că sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dăruit – pentru locul în care sunt şi pentru faptul că sunt creştin-ortodoxă. Mă bucur, atât cât pot înţelege, de dragostea şi de lumina Lui.
A.N.: Ce gânduri aveţi pentru tinerele preotese aflate la început de drum?
T.M.: Le-aş spune să se bucure de darul primit. Este un dar mare, chiar dacă vine la pachet cu încercări. Dacă le privim ca pe oportunităţi de creştere, putem trece prin ele şi chiar să ne maturizăm duhovniceşte.
Relaţia dintre soţi este esenţială. Nimic din exterior nu ar trebui să tulbure interiorul familiei. Dacă există pace în casă, relaţia merge bine, copiii cresc mai uşor şi într-un climat de iubire, iar soţul are puterea să facă faţă responsabilităţilor din afară.
Ca orice lucru valoros, această viaţă cere jertfă. Dar, trăită autentic, viaţa în doi – ca soţie de diacon sau de preot – poate deveni, în timp, o formă de rai pe pământ.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 100, Ultimul acces: 2026-09-29 11:50:24

Timp total: 0.05s...

[]:1