Premieră în Europa de Est: Congresul Mondial de Studii Siriace va avea loc la Parlamentul României - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Premieră în Europa de Est: Congresul Mondial de Studii Siriace va avea loc la Parlamentul României

[2026-04-09]
de Mihail Pătrăşcanu

Congresul Mondial de Studii Siriace se va desfăşura, în perioada 3–7 august 2026, la Palatul Parlamentului din Bucureşti. Este pentru prima dată când o ţară din Europa de Est va organiza acest eveniment informează Agerpres.
Evenimentul este organizat de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, împreună cu Adunarea Parlamentară a Ortodoxiei, în parteneriat cu Academia Română şi sub egida Parlamentului României.
Tema congresului, „Pacea şi dialogul – premise pentru protejarea patrimoniului material şi imaterial”, evidenţiază importanţa conservării patrimoniului în zonele de conflict şi rolul României ca punte de dialog între Orient şi Occident.
Peste 400 de participanţi
Manifestarea va aduce la Bucureşti aproximativ 400 de participanţi din 35 de ţări, cu peste 300 de prezentări ştiinţifice şi reprezentanţi ai 176 de universităţi din întreaga lume.
De asemenea, evenimentul va beneficia de participarea unor oficiali europeni de rang înalt, între care vicepreşedinta Comisiei Europene Roxana Mînzatu, precum şi a unor parlamentari români şi străini.
Centru global al dialogului
Potrivit unei scrisori adresate Biroului permanent al Camerei Deputaţilor de către fostul preşedinte Emil Constantinescu, în calitate de preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului Levantului, şi de Ionuţ Vulpescu, preşedintele Adunării Parlamentare a Ortodoxiei, manifestarea este descrisă drept „un eveniment istoric, care transformă capitala României într-un centru global al dialogului academic şi cultural”.
Organizatorii subliniază că evenimentul se desfăşoară fără finanţare de la bugetul de stat, fiind susţinut prin parteneriate instituţionale.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 73, Ultimul acces: 2026-09-26 15:05:49