Tradiţie de Florii într-o parohie din Spania: Comunitatea a participat la o acţiune de donare de sânge - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Tradiţie de Florii într-o parohie din Spania: Comunitatea a participat la o acţiune de donare de sânge

[2026-04-07]
de Cristian Damian

Parohia „Sfinţii Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Oprea” din Valdemoro, Spania, a organizat duminică o acţiune de donare de sânge.
Activitatea a devenit o tradiţie pentru comunitate, desfăşurându-se anual, de peste un deceniu, de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim.
Zeci de membri ai comunităţii au răspuns acestei iniţiative, conştientizând importanţa gestului lor în sprijinul semenilor aflaţi în suferinţă. Potrivit organizatorilor, 50 de persoane s-au prezentat pentru a dona sânge.
Evenimentul a fost coordonat de Ileana Daniela Moldovan, preşedintele Asociaţiei socio-culturale „Armonia” din Valdemoro, cu sprijinul Poliţiei Municipale locale. La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Dorin Sas a mulţumit personalului medical implicat.
Reprezentanţii Crucii Roşii Spaniole au apreciat desfăşurarea acţiunii şi implicarea comunităţii, adresând parohiei o scrisoare de mulţumire pentru buna colaborare şi pentru contribuţia constantă la susţinerea acestei iniţiative umanitare.
Acţiunea a fost realizată în baza unui parteneriat de colaborare încheiat în anul 2015 cu Crucea Roşie Spaniolă, care a mobilizat două unităţi mobile dotate corespunzător şi personal medical specializat.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 90, Ultimul acces: 2026-09-27 08:14:14