Să punem gândul cel bun ca pe o lumină aprinsă în inimă: PS Macarie în Pastorala de Paşti 2026[2026-04-07]de Ştefana Totorcea„Să punem gândul cel bun ca pe o lumină aprinsă în inimă, să înmulţim rugăciunea care este respiraţia sufletului, să rămânem în corabia Bisericii, pentru că valurile din afară sunt uriaşe şi ameninţătoare”, scrie Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, în Pastorala de Paşti din acest an. Ierarhul ne sfătuieşte să facem aceasta „aşezându-ne sub acoperământul alinător şi ocrotitor al Maicii Domnului, care stă la cârmă împreună cu Fiul ei, povăţuindu-ne cu blândeţe şi iubire spre limanul liniştit al mântuirii, unde nu mai este furtună, nici teamă, ci numai pacea, bucuria şi lumina neapusă a Învierii”. În acest sens, Preasfinţia Sa explică atitudinea Maicii Domnului la confruntarea cu valurile vieţii: „Maica Domnului, în mijlocul durerii, a ţinut vie nădejdea Învierii, nu ca pe o simplă mângâiere, ci ca pe o certitudine adâncă, tainică, neclintită, care i-a luminat sufletul chiar şi atunci când totul părea cufundat în întuneric”, afirmă părintele episcop. „De aceea, ea nu a fost doar martoră a Învierii, ci cea care sufleteşte a înviat împreună cu Fiul ei, pentru că nu s-a îndoit, nu s-a poticnit, nu a lăsat durerea să-i stingă credinţa, în pofida faptului că, aşa cum a prorocit Dreptul Simeon, prin sufletul ei a trecut sabia (cf. Luca 2, 35).” Cu Maica Domnului lângă Cruce De aceea, avem nevoie să avem o relaţie vie cu Maica Domnului, după cum spunea Cuviosul Efrem Filoteitul din Arizona. „Preasfânta Născătoare de Dumnezeu nu este departe, ci este în toată vremea lângă tine. Ea este grabnic ajutătoare, ocrotitoare şi compătimitoare. Ea ne învaţă să stăm lângă Cruce fără să deznădăjduim şi să murim păcatului, ca să înviem la viaţa cea veşnică”, aminteşte Preasfinţitul Părinte Macarie. „Ea se întristează atunci când nu îi cerem ajutorul, nu pentru că ar avea nevoie de chemarea noastră, ci pentru că noi pierdem mângâierea şi sprijinul pe care ea ni le oferă cu atâta dragoste.” Spre finalul pastoralei, ierarhul îşi reia îndemnul de a rămâne statornici în furtunile vieţii, ca Maica Domnului sub Cruce, cu nădejdea Învierii: „Să nu ne lăsăm biruiţi de întuneric şi să nu ne pierdem nădejdea, căci, dacă Maica Domnului a putut sta sub Cruce, vom putea şi noi să stăm sub Cruce, cu răbdare şi credinţă, biruind şi înviind împreună cu Mântuitorul Hristos!” Nu doar să alungăm răul, ci să-l înlocuim cu binele O parte importantă a pastoralei este dedicată lucrării lăuntrice. În zbuciumul lumii, unica soluţie este cultivarea gândului bun, care aduce pacea interioară, scrie ierarhul. „De aceea, fraţilor şi surorilor, când trecem prin încercări, să ne adunăm din risipiri, luminându-ne mintea şi inima, şi să punem cu stăruinţă gândul cel bun, chiar şi atunci când totul în jur pare apăsător şi fără ieşire”, spune Episcopul Europei de Nord. „Să nu lăsăm întunericul să ne cuprindă sufletul, nici frica, nici depresia, nici deznădejdea, nici judecata, ci să alegem conştient lumina, speranţa şi încrederea în Dumnezeu, aducându-ne mereu aminte că nicio suferinţă nu este fără rost şi că nicio cruce nu este fără Înviere, pentru că după Vinerea Mare vine întotdeauna Paştele, iar după furtună răsare soarele şi după lacrimi ne umplem de bucuria cea veşnică.” În continuare, ierarhul aminteşte sfatul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul că „nu este de ajuns să alungăm răul, ci suntem chemaţi să-l înlocuim cu binele: judecata cu rugăciune pentru aproapele, mânia cu blândeţe, iar suspiciunea cu o atitudine curată şi iubitoare”. Cum lucrăm gândul cel bun Tot astfel, Sfântul Paisie Aghioritul punea accent în mod deosebit pe „gândul cel bun” (kalos logismos), arătând astfel că „întreaga noastră viaţă duhovnicească se clădeşte sau se ruinează în funcţie de felul în care alegem să vedem lucrurile”, avertizează Părintele Episcop Macarie. Preasfinţia Sa explică prin numeroase exemple în ce constă lucrarea gândului celui bun: „se trăieşte în lucruri simple, dar decisive pentru pacea inimii: dacă cineva nu te salută, să nu spui: m-a ignorat, ci se vede că este obosit sau prins în atâtea greutăţi; dacă cineva vorbeşte mai aspru, să nu spui: m-a jignit, ci sărmanul, chiar trece printr-o încercare” şi multe asemenea. „Prin această cultivare a gândului bun, omul nu doar că evită păcatul judecării, ci se umple de har, pentru că îşi curăţă ochiul inimii şi începe să vadă lumea cu milă şi cu iubire, aşa cum o vede Dumnezeu. Astfel, omul duhovnicesc lucrează nu doar la mântuirea sa, ci şi la cea a aproapelui său!” „Aceasta este lucrarea continuă a sufletului, căutând lumina în locul întunericului şi întâmpinându-l şi primindu-l pe celălalt cu multă dragoste, fără suspiciune, văzând doar binele, chiar şi acolo unde acesta pare ascuns”, subliniază Preasfinţitul Părinte Macarie. „Aşadar, să nu ne temem de vremuri, fiindcă, aşa cum spunea pustnicul Proclu Nicău, nu vremurile sunt grele, ci păcatele oamenilor sunt grele, şi să ne rugăm ca războaiele să înceteze, iar pacea care vine de sus să se reverse peste lume şi peste sufletele noastre!” concluzionează Preasfinţitul Părinte Macarie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 62, Ultimul acces: 2026-09-27 08:14:13
|
Timp total: 0.04s...
[]:1