Teologia, medicina şi psihologia s-au întâlnit într-un atelier dedicat familiei organizat în Arhiepiscopia Alba Iuliei[2026-04-07]de basilica.roPerspectivele teologică, medicală şi psihologică asupra provocărilor cu care se confruntă familia s-au întâlnit într-un atelier organizat săptămâna trecută în Parohia Acmariu, în Arhiepiscopia Alba Iuliei. Conferinţa a făcut parte din cadrul seriei „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice”, înscrisă în Concursul Naţional Catehetic, ediţia a 18-a. Evenimentul a reunit contribuţia părintelui Eugen-Menuţ Pintea, profesor la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din Alba-Iulia, a psihologului şi consilierului şcolar Maria-Ioana Badale, precum şi a Liviei Petruţa, medic de familie. De asemenea, a vorbit şi Alexandrei Tudor Todoran, cadru didactic titular la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Din punct de vedere teologic, părintele Eugen-Menuţ Pintea a afirmat că familia are un fundament biblic, referindu-se la cartea Genezei. În acelaşi timp, părintele a arătat că un pericol ce ameninţă familia este curentul techno-gnosticismului, ce trebuie combătut cu argumente creştine. Digitalizarea, în contextul familiei Psihologul a subliniat impactul pe care tehnologia şi anxietatea le au asupra relaţiilor de familie, dar şi modurile în care acestea se pot combate. Medicul Alexandra Tudor Todoran a vorbit despre importanţa prevenirii bolilor, printr-o alimentaţie sănătoasă şi creşterea calităţii vieţii. Din perspectivă juridică, au fost evidenţiate provocările create de digitalizare, precum identitatea digitală a copilului, expunerea la reţele sociale şi dreptul fiecărei persoane la intimitate. A fost discutată şi problema eutanasiei, din ce în ce mai prezentă în anumite ţări. A doua parte a atelierului a fost dedicată întrebărilor din partea participanţilor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 87, Ultimul acces: 2026-09-28 22:45:03
|
Timp total: 0.03s...
[]:1