Părinţi, profesori şi cetăţeni din Abrud au învăţat cum să prevină dependenţele[2026-04-07]de Alexandru BobocAproximativ 80 părinţi, cadre didactice şi oameni ai comunităţii din Abrud au învăţat cum să prevină dependenţele în cadrul unei acţiuni a Campaniei „Alege viaţa! Nu dependenţa!”. Întâlnirea a avut loc la finalul săptămânii trecute la „Şcoala de aplicaţie” din oraş. La eveniment au luat cuvântul reprezentanţi ai instituţiilor statului şi ai celor care se ocupă cu prevenirea şi tratarea adicţiilor. Părintele Avram Matei, coordonatorul Centrului de zi pentru Copii cu Dizabilităţi „Sf. Ierarh Nicolae”, a vorbit despre dependenţă substanţe şi cea comportamentală, subliniind că lupta nu începe cu etichete, ci cu iubire, prezenţă şi sprijin la timp. În continuarea, a avut loc un atelier în care participanţii au învăţat despre cum pot preveni, limita şi trata dependenţa de ecrane. La atelierele dedicate consumului de substanţe a fost subliniată diferenţa dintre curiozitate şi un risc care schimbă funcţionarea de zi cu zi. Campania este derulată în cadrul Proiectului „Copii pentru viitor! – Program de suport pentru copil şi familie”, finanţat prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027, implementat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Comunei Şona. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 52, Ultimul acces: 2026-09-27 08:14:10
|
Timp total: 0.03s...
[]:1