Tunderi în monahism la Mănăstirea Almaş: S-au adus jertfă lui Dumnezeu[2026-04-06]de Ştefana TotorceaDoi membri ai obştii de la Mănăstirea Almaş, jud. Neamţ, au fost tunşi în monahism duminică seară, la Denia pentru Sfânta şi Marea Luni. „S-au adus înaintea lui Dumnezeu jertfă bineprimită”, a spus Arhim. Siluan Antoci, stareţul mănăstirii. La ceremonie au participat Arhim. Petroniu Marin, Exarhul mănăstirilor din zona Neamţ, Arhiepiscopia Iaşilor, Arhim. Siluan Antoci, stareţul sfântului aşezământ, membrii obştii şi credincioşi. La final, părintele stareţ Siluan Antoci a explicat pe scurt ce înseamnă chemarea de a trăi ca monah. Două tunderi în monahism au fost oficiate duminică, 5 aprilie 2026, la Mănăstirea Almaş, judeţul Neamţ. Foto: Doxologia.ro / Pr. Silviu Cluci „Au înţeles chemarea lui Dumnezeu, chemarea sfântă, aşa cum Prorocul Samuel a fost chemat de Dumnezeu, aşa cum Sfântul Apostol Pavel a fost chemat de Dumnezeu, aşa şi monahii sunt chemaţi de Dumnezeu la viaţă înaltă”, a spus arhimandritul. Călugăria ca transformare Stareţul Mănăstirii Almaş a subliniat că lumea nu înţelege viaţa monahală, deoarece este o chemare îngerească. „Aducem mulţumire lui Dumnezeu că i-a chemat. Mulţumim mamelor lor, care i-au născut şi i-au crescut, pentru că bucuria părinţilor se vădeşte atunci când copiii sunt dăruiţi lui Dumnezeu.” La ceremonie a participat Arhim. Petroniu Marin, Exarhul mănăstirilor din zona Neamţ, Arhiepiscopia Iaşilor. Foto: Doxologia.ro / Pr. Silviu Cluci „Începând din această seară, din această zi, ei sunt altfel de oameni. Ei s-au transformat. Ei au devenit copii ai lui Dumnezeu. Să le ajute Dumnezeu să ducă până la sfârşit această chemare sfântă. Şi dumneavoastră să le cereţi rugăciunea ”, i-a sfătuit pe credincioşi Arhim. Siluan Antoci. Au câştigat totul Stareţul a explicat că monahii vorbesc cu Dumnezeu neîncetat prin Rugăciunea Inimii. „Îi felicităm că au lăsat această lume trecătoare şi deşartă. Au câştigat totul”, a mai spus părintele stareţ. „Au lăsat aceste lucruri lumeşti şi s-au gândit să le primească pe cele cereşti.” Noii monahi au primit nume noi, ca semn al începutului unei noi vieţi. Foto: Doxologia.ro / Pr. Silviu Cluci „Nimic nu este mai frumos pe acest pământ decât slujirea lui Dumnezeu. Că această slujire este adevărata rânduială şi aceasta este calea, adevărul şi viaţa: slujirea lui Dumnezeu”, a mai spus părintele arhimandrit. „Ce este mai frumos decât să slujeşti pe Dumnezeul Care te iubeşte, pe Dumnezeul Care a răbdat bătăi pentru tine, Care a răbdat scuipări pentru tine, Care a răbdat totul, şi cruce, şi moarte pentru tine? Ce este mai frumos? Să slujeşti pe acest Dumnezeu Care pe cruce şi-a iertat duşmanii şi a spus: Părinte, iartă de lor că nu ştiu ce fac.” Stareţul şi-a încheiat cuvântul adresând mulţumiri Părintelui Exarh, Arhim. Petroniu Marin pentru participarea la ceremonie. La ceremonie au participat Arhim. Siluan Antoci, stareţul mănăstirii, părinţii din obşte şi credincioşi. Foto: Doxologia.ro / Pr. Silviu Cluci La Mănăstirea Almaş se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Află mai multe despre ea de aici. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 64, Ultimul acces: 2026-09-27 08:13:51
|
Timp total: 0.03s...
[]:1