Viaţa, darul lui Dumnezeu şi temelia unei comunităţi sănătoase: Marşul pentru Viaţă la Arad, Suceava şi Timişoara[2026-03-30]de Ştefana Totorcea„Apărarea vieţii nu este doar o iniţiativă socială, ci o mărturisire de credinţă”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la Marşul pentru Viaţă desfăşurat sâmbătă la Arad. „Viaţa este darul lui Dumnezeu şi temelia pe care se clădeşte orice comunitate sănătoasă. Suntem chemaţi să ocrotim viaţa încă de la începutul ei, să fim aproape de cei aflaţi în dificultate şi să arătăm, prin faptele noastre, că iubirea creştină înseamnă responsabilitate, jertfă şi grijă faţă de aproapele.” Ierarhul i-a întâmpinat pe participanţi la Catedrala „Sf. Treime” din Arad, la finalul traseului. Marşul a început din Piaţa Avram Iancu, iar participanţii au făcut o oprire simbolică la Secţia de Obstetrică-Ginecologie din Arad, unde au înălţat rugăciuni pentru mame. „Viaţa este darul lui Dumnezeu şi temelia pe care se clădeşte orice comunitate sănătoasă”, a spus IPS Timotei sâmbătă, 28 martie 2026, la Marşul pentru Viaţă de la Arad. Foto: Arhiepiscopia Aradului Evenimentul a fost organizat prin implicarea mai multor stakeholderi, între care Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului şi Asociaţia „Tineri pentru viaţă”. Un Marş pentru Viaţă a avut loc şi în Parohia Săvârşin joi, 26 martie 2026. Au participat primarul comunei, elevi de la Liceul Tehnologic „Regele Mihai I” din localitate, alţi tineri şi credincioşi din comunitate. Un „Decalog” al vieţii La Suceava, Marşul pentru Viaţă a fost organizat sâmbătă, cu pornire de la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” şi punct final pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, unde discursurile şi momentele artistice au fost moderate de Mihaela Apostol, artist popular şi asistent social. Au luat cuvântul pr. Andrei Mocanu, consilier eparhial, şi Părintele Vasile Ioana, paroh al bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din Bucureşti. Au mai vorbit Traian Andronachi, Prefectul Judeţului Suceava, pr. Ionel Doru Budeanu, protoiereul Protopopiatului Suceava I, şi pr. consilier eparhial Constantin-Ciprian Blaga, delegatul Arhiepiscopului Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor. Părintele consilier a transmis mesajul chiriarhului sub forma unui Decalog la Marşul pentru Viaţă: „Vedeţi în copilul zămislit o persoană, nu un proiect personal, fiindcă el nu este rezultatul unui plan, ci purtător al unui rost propriu, pe care sunteţi chemaţi să-l descoperiţi cu smerenie”, a transmis Înaltpreasfinţia Sa. „Deschideţi-vă inima spre viaţă şi sprijiniţi atât copilul, cât şi mama, deoarece aceasta este o responsabilitate a întregii comunităţi, ca în familie să se oglindească frumuseţea şi armonia creaţiei dumnezeieşti.” Marşul pentru Viaţă 2026 de la Suceava a fost organizat sâmbătă, 28 martie 2026, prin implicarea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Reprezentanţii Arhiepiscopiei au oferit distincţii familiilor numeroase. Foto: Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor A urmat un moment artistic deosebit susţinut de artista Ioana Ignat, precum şi un dar muzical oferit de Grupul „Folk D.O.R.” din Suceava. Familii cu mulţi copii din judeţ au primit Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, între care doamna Ana Hutopilă, mamă a 17 copii. De asemenea, au fost oferite premiile pentru Concursul Eparhial de Creaţie literară „Mărgăritare pentru darul vieţii”. Evenimentul a fost organizat de Sectorul Social Filantropic şi Sectorul Catehizare, Tineret şi Educaţie pentru Viaţă al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. În eparhie au mai avut loc şi alte patru marşuri locale: la Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei. Şi Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Suceveni (ATOS) a organizat Marşul pentru Viaţă pe Biciclete, duminică, 29 martie. Viaţa, realitate plină de potenţial Marşul pentru Viaţă 2026 la Timişoara. Foto: Mitropolia Banatului Traseul Marşului pentru Viaţă de la Timişoara a avut ca repere Parcul Carmen Sylva, Catedrala Mitropolitană şi Prefectura Judeţului Timiş. Au participat preoţi din eparhie, credincioşi şi membri ai unor organizaţii pro-viaţă. La Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din oraş au susţinut discursuri. Au vorbit ierom. Rafael Povîrnaru, lector la Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii de Vest din Timişoara, şi diac. Răzvan Fibişan, profesor la Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” din oraş. „Viaţa nu este un accident şi nici doar o simplă existenţă biologică, ci o realitate complexă, plină de potenţial, de sensuri, de speranţă şi posibilităţi”, a spus diac. Răzvan Fibişan. „În societatea cotidiană dominată de un ecran global multiplicat într-o diversitate de ecrane (cel al televizorului, al calculatorului, al internetului, al tabletei, al telefonului), în care individualismul şi ego-ul se transformă într-un soi de cult al personalităţii, solidaritatea nu este doar un cuvânt frumos, nu este un ideal abstract şi nici un lux moral rezervat vremurilor liniştite. Ea este o necesitate. Este o alegere zilnică. Solidaritatea nu cere sacrificii imposibile. Este curajul de a nu rămâne indiferent.” La organizare au contribuit Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul şi Sectorul Social ale Arhiepiscopiei Timişoarei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 55, Ultimul acces: 2026-09-28 17:17:58
|
Timp total: 0.03s...
[]:1