PS Timotei Prahoveanul: Fecioara Maria, cel mai curat şi mai preţios dar pe care umanitatea îl face lui Dumnezeu[2026-03-25]de Ştefana Totorcea„Fecioara Maria reprezintă cel mai curat, mai important, mai preţios dar pe care umanitatea îl face lui Dumnezeu”, a spus miercuri Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie de sărbătoarea Bunei Vestiri la hramul istoric al Parohiei „Sf. Anton” – Curtea Veche, cea mai veche comunitate parohială din Capitală. Preasfinţia Sa a subliniat că Maica Domnului s-a dedicat Domnului din copilărie, unica ei dorinţă fiind să-I slujească lui Dumnezeu. Crearea din nou a lumii printr-un „Fie!” PS Timotei Prahoveanul a vorbit despre semnificaţia sărbătorii Bunei Vestiri în Biserică şi despre rolul Maicii Domnului în istoria mântuirii miercuri, 25 martie 2026. Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru „Momentul de la Nazaret poate fi înţeles deplin doar de cei care îşi pun nădejdea în Dumnezeu şi care au credinţă puternică”, a explicat ierarhul, care a clarificat şi semnificaţia crucială a acceptului Fecioarei ca Fiul lui Dumnezeu să Se zămislească din umanitatea ei. „Părinţii Bisericii ne spun că, atunci când Maica Domnului a rostit cuvântul: Fie mie după cuvântul tău, s-a creat din nou lumea, după momentul de la începutul zidirilor, când Dumnezeu a spus acelaşi cuvânt: Să fie lumină.” Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a subliniat că sărbătoarea Bunei Vestiri ne pune înainte spre învăţătură „credinţa celor care au pregătit acest moment, amintiţi în Capitolul 1 al Evangheliei după Sfântul Luca,” precum şi „smerenia pe care Părinţii Bisericii au învăţat-o în primul rând de la Maica Domnului”. Să cinstim femeia creştină Biserica Domnească „Sfântul Anton” – Curtea Veche din Centrul Vechi al Bucureştilor. Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru „Biserica cinsteşte în această zi, aşa cum cinsteşte şi în Duminica Mironosiţelor, pe femeile creştine”, a amintit părintele episcop vicar. Preasfinţia Sa a explicat şi ce înseamnă o femeie creştină. „O femeie creştină îşi creşte pruncii în frică de Dumnezeu. O femeie creştină se roagă. O femeie creştină nu lipseşte de la liturghie. O femeie creştină nu uită să privească în jurul ei, fie că are în jur prunci, rudenii sau chiar necunoscuţi. O femeie creştină respectă credinţa neamului ei. Şi o femeie creştină transmite această credinţă mai departe.” „De aceea, Buna Vestire este şi prilejul de a cinsti mamele, bunicele, rudeniile şi chiar necunoscutele din preajma noastră”, a subliniat Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul. PS Timotei Prahoveanul a oficiat Sf. Liturghie de Buna Vestire la Biserica Domnească „Sfântul Anton” – Curtea Veche din Capitală împreună cu slujitorii sfântului lăcaş. Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru Ierarhul a îndemnat credincioşii să aprecieze „valoarea femeilor cu adevărat creştine, a celor care ne dau lecţii tuturor, inclusiv slujitorilor Bisericii, prin credinţa şi râvna lor – a celor care constituie nădejdea Bisericii împreună cu pruncii lor, cu familiile lor”. „Fecioara îmbrăcată cu soarele” În finalul omiliei, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a reamintit curăţia şi strălucirea spirituală a Maicii Domnului, menţionând că în Cartea Apocalipsei ea este numită Fecioara îmbrăcată în lumină sau, în altă traducere, Fecioara îmbrăcată cu soarele. „O rugăm, aşadar, pe Maica Luminii şi pe Fecioara îmbrăcată în lumină să ocrotească întreaga Biserică şi să ne ocrotească şi pe noi şi în chip deosebit să ocrotească familiile creştine, femeia creştină”, a încheiat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Despre Biserica de la Curtea Veche Parastas pentru ctitori la Biserica Domnească „Sfântul Anton” – Curtea Veche oficiat miercuri, 25 martie 2026, după Liturghia de hram. Foto: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul i-a avut alături în slujire pe slujitorii comunităţii: părintele paroh Gheorghe Zaharia, părintele Ciprian-Florin Apetrei, părintele Florin-Iulian Scuturoiu şi părintele Bogdan Nedelcu. Biserica Domnească „Sfântul Anton” – Curtea Veche este cea mai veche din Bucureşti, datând din 1559. În ea erau unşi domnitorii, astfel că între zidurile ei au înălţat rugăciuni Mihai Viteazul, Matei Basarab, Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu şi alţi domni. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 51, Ultimul acces: 2026-09-27 08:14:37
|
Timp total: 0.03s...
[]:1