Un elev din Târgu Jiu a susţinut Olimpiada Naţională de Informatică din spital: Mi-a fost greu, dar mi-am dorit să particip[2026-03-25]de Mihail PătrăşcanuDarius Andrei Tănăsoiu, elev de 14 ani din Târgu Jiu, a susţinut proba din cadrul Olimpiadei Naţionale de Informatică chiar din salonul de spital, la doar două zile după o intervenţie chirurgicală. Elevul de la Colegiului Naţional „Spiru Haret” din Târgu Jiu s-a calificat la etapa naţională a Olimpiadei de Informatică, care a avut loc duminică la Baia Mare. Cu o zi înainte de plecare, însă, s-a simţit rău şi a fost dus la spital de tatăl său, care îl creşte singur după decesul mamei. Medicii au intervenit de urgenţă, diagnosticul fiind peritonită. Nu a renunţat După intervenţia chirurgicală, elevul a rămas internat în Secţia Chirurgie Generală I a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, sub îngrijirea medicului Adrian Coculescu. În aceste condiţii, participarea la olimpiadă părea imposibilă. Cu sprijinul profesorilor, al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj şi al reprezentanţilor unităţii medicale, Darius a reuşit totuşi să susţină proba chiar din salonul de spital, folosind un laptop. „Chiar şi în aceste condiţii, Darius nu a renunţat. La doar două zile după operaţie, a susţinut proba de informatică din spital, având la dispoziţie un laptop”, au transmis reprezentanţii spitalului pe pagina oficială de Facebook. Mi-am dorit să particip Elevul a declarat pentru presa locală despre dificultatea momentului: „Problemele mi s-au părut cam grele. Sper la medalie de argint sau de bronz. Mi-a fost greu, dar mi-am dorit să particip, fiind materia mea preferată. M-am pregătit destul de mult pentru această olimpiadă”. „Acest copil a demonstrat că pasiunea pentru ştiinţă şi dorinţa de a reuşi pot depăşi chiar şi momentele grele”, au mai transmis reprezentanţii spitalului. Darius Andrei Tănăsoiu participă pentru a treia oară la Olimpiada Naţională de Informatică, iar la ediţiile anterioare a obţinut locul al II-lea şi o menţiune. Elevul este coordonat de profesorul Flavius Boian, directorul colegiului din Târgu Jiu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 64, Ultimul acces: 2026-09-29 03:47:47
|
Timp total: 0.03s...
[]:1