An jubiliar pentru Acatistul Bunei Vestiri: Se împlinesc 14 secole de la prima intonare a imnului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

An jubiliar pentru Acatistul Bunei Vestiri: Se împlinesc 14 secole de la prima intonare a imnului

[2026-03-25]
de Ştefana Totorcea

Anul acesta se împlinesc 14 secole de când cetatea Constantinopolului a fost salvată de asediul unei coaliţii din care făceau parte avarii şi persanii. Cu prilejul acestei victorii, a fost intonat prima dată Acatistul Bunei Vestiri.
Imnul Acatist către Maica Domnului, compus probabil de Sf. Cuv. Roman Melodul, a fost prima dată cântat în Biserica din Vlaherne, Constantinopol, în timp ce credincioşii au stat în picioare în semn de evlavie şi mulţumire faţă de Maica Domnului. Numele de akathistos înseamnă „a sta în picioare” în limba greacă.
Marţi, în ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, Patriarhia Ecumenică a transmis o enciclică dedicată acestui jubileu.
„Primind rugăciunile sincere, neîncetate şi pline de fervoare ale clerului şi ale poporului, Maica Domnului nu numai că a întărit moralul celor câţiva apărători, ci a şi săvârşit o mare minune: prin schimbarea bruscă a vânturilor puternice, a provocat distrugerea totală a flotei asediatorilor, după care aceştia au fugit în dezordine, iar astfel cetatea a fost salvată”, au amintit ierarhii constantinopolitani.
Sinodul Patriarhiei Ecumenice a numit Acatistul Bunei Vestiri „capodoperă strălucitoare a poeziei ecleziastice”, „creaţie de un deosebit rafinament al teologiei inspirate de Dumnezeu” şi „cel mai îndrăgit imn din viaţa noastră liturgică, cea mai dulce bucurie a creştinilor”.
„Imnul Acatist cheamă pe fiecare credincios la priveghere, la statornicie şi la trezvie duhovnicească, în smerenie şi rugăciune în faţa marilor provocări ale vremurilor noastre, în aceste zile îngreunate de numeroase tulburări şi războaie prin care trece omenirea”, au mai scris Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I şi ierarhii din Sinodul Permanent al Patriarhiei Ecumenice.
Frescă din cupola paraclisului Bisericii Chora din Constantinopol. Foto: Turkisharchaeonews.net
Patriarhia Ecumenică a desemnat anul 2026 drept anul jubiliar al Acatistului Bunei Vestiri.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 71, Ultimul acces: 2026-09-28 22:45:16