Misiuni populare la Valea Seacă - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Misiuni populare la Valea Seacă

[2026-03-24]
foto: Ercis.ro
În perioada 19-22 martie 2026, credincioşii parohiei „Naşterea Sfintei Fecioare Maria” din Valea Seacă au avut binecuvântarea de a lua parte la sfintele misiuni populare, zile de har şi reînnoire spirituală. Predicile au fost ţinute de pr. Adrian Gherghelucă, parohul comunităţii din Bijghir şi decan de Bacău Est.

Misiunile au început joi seară, în solemnitatea Sfântului Iosif, cu Sfânta Liturghie prezidată de pr. decan Daniel Mărtinaş, în Biserica „Divina Îndurare”. În cadrul omiliei, pr. predicator Adrian, plecând de la ideea că „nimeni nu se poate mântui fără luptă”, ne-a amintit că în viaţa noastră spirituală este importantă lupta cu ispitele diavolului şi lupta cu noi înşine. Iar „armele” care ne ajută în această luptă sunt rugăciunea şi pocăinţa.
Vineri dimineaţă, în biserica „Naşterea Sfintei Fecioare Maria”, la cea de-a doua predică, pr. Adrian ne-a vorbit despre păcat, într-un mod deosebit despre păcatele veniale, şi ne-a amintit că orice păcat îl întristează pe Dumnezeu şi ne îndepărtează de El. Apoi ne-a oferit câteva remedii prin care putem evita păcatul. În cadrul Liturghiei de seară, celebrată în biserica „Divina Îndurare”, plecând de la fragmentul evanghelic despre îndreptarea fraternă (Mt 18,15-20), pr. predicator ne-a vorbit despre împăcarea cu aproapele, ţinând cont de etapele sugerate de Isus în Evanghelie.
La cea de-a patra predică, sâmbătă dimineaţă, în biserica „Naşterea Sfintei Fecioare Maria”, pornind de la învăţătura lui Isus din cadrul predicii de pe munte: „Cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu!” (Mt 5,37), pr. Adrian a vorbit despre „cuvântul nefolositor”, despre bârfă, şi despre cât de mult rău poate provoca acest obicei. Iar în cadrul Liturghiei de seară, în Biserica „Divina Îndurare”, pr. predicator a vorbit despre diavol şi despre dorinţa lui de a ne îndepărta de Dumnezeu. Zilele de misiuni populare s-au încheiat duminică, 22 martie, într-o atmosferă de sărbătoare, fiind încununate de prezenţa PS Petru Sescu, Episcop auxiliar de Iaşi, care a prezidat Sfânta Liturghie de la ora 11.00 în biserica „Naşterea Sfintei Fecioare Maria” şi ne-a oferit binecuvântarea specială pentru dobândirea indulgenţei plenare.
În cadrul predicii, plecând de la Evanghelia duminicii, care a relatat minunea învierii lui Lazăr (In 11,1-45), pr. Adrian a amintit şi a explicat cele trei porunci ale lui Isus: „Ridicaţi piatra!”, „Lazăr, vino afară!”, „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!” La finalul Sfintei Liturghii, pr. paroh Cristian Burcă a adresat mulţumiri Preasfinţitului Petru Sescu pentru prezenţa în comunitatea noastră, de asemenea, a mulţumit şi părintelui predicator pentru cuvintele înălţătoare din aceste zile şi preoţilor care au fost disponibili pentru Sacramentul Spovezii. Nu în ultimul rând, pr. paroh a mulţumit credincioşilor prezenţi în aceste zile la Sfintele Liturghii şi a reamintit îndemnul părintelui predicator: „Să rămânem prietenii lui Isus.”
Înainte de binecuvântarea finală, Preasfinţitul Petru Sescu l-a felicitat pe pr. paroh Cristian pentru organizarea misiunilor populare, pe pr. predicator pentru cuvintele de zidire sufletească rostite din inimă şi întreaga comunitate pentru că a răspuns la această iniţiativă. Mulţumim bunului Dumnezeu pentru toate harurile revărsate asupra comunităţii noastre în aceste zile de misiuni populare.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 79, Ultimul acces: 2026-09-26 15:09:45