Papa Leon a celebrat Vinerea Mare a Patimilor Domnului în Bazilica San Pietro

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Papa Leon a celebrat Vinerea Mare a Patimilor Domnului în Bazilica San Pietro

[2026-04-03]

foto: Vatican Media
Papa Leon al XIV-lea a prezidat în Vinerea Mare celebrarea Patimilor Domnului în Bazilica San Pietro, în timpul căreia predicatorul casei papale i-a îndemnat pe creştini „să se apropie fără teamă de crucea Domnului”. Liturghia a început cu Pontiful întinzându-se prosternat în faţa crucii şi s-a desfăşurat apoi în trei părţi: Liturgia Cuvântului, venerarea crucii şi Sfânta Împărtăşanie.

„Într-un timp ca al nostru, încă sfâşiat de ură şi violenţă, când până şi numele lui Dumnezeu este invocat pentru a justifica războaie şi decizii mortale, noi, creştinii, suntem chemaţi să ne apropiem de Crucea Domnului fără teamă – într-adevăr, cu deplină încredere – ştiind că este un tron pe care cine stă învaţă să domnească împreună cu El, punându-şi viaţa în slujirea celorlalţi”, a spus pr. Pasolini. „Dacă reuşim să rămânem fideli profesiunii acestei credinţe, atunci şi zilele noastre vor putea da glas cântărilor de bucurie şi de suferinţă deopotrivă, acelei misterioase partituri a Crucii în care se pot recunoaşte clar notele celei mai mari iubiri”, a continuat el.
Predicatorul papal, pr. Roberto Pasolini OFMCap, a reamintit că liturgia zilei îi invită pe catolici să contemple Patimile: „Totuşi, Crucea lui Cristos riscă să rămână de neînţeles dacă o privim doar ca un fapt izolat, ca un eveniment brusc. În realitate, este punctul cel mai înalt al unei călătorii, împlinirea unei întregi vieţi în care Isus a învăţat să asculte şi să primească vocea Tatălui, lăsându-se condus zi de zi până la cel mai mare act de iubire.” „Isus este omul durerilor care cunoaşte bine suferinţa – fără violenţă, fără recurs la forţă, fără tentaţia de a distruge totul şi de a o lua de la zero. Ştim cât de dificil este să îmbrăţişăm o astfel de misiune. Suntem tentaţi să folosim agresivitatea şi violenţa, crezând că fără ele nimic nu poate fi rezolvat vreodată. Dar numai blândeţea este adevărata forţă pentru a înfrunta întunericul răului”, a continuat părintele.
Nu a existat antifon de deschidere; liturgia solemnă a început cu rugăciunea tăcută, firul unificator al întregii celebrări. După proclamarea Evangheliei după Ioan despre pătimirea lui Cristos, predicatorul papal, a rostit o omilie. În omilia sa, pr. Pasolini s-a referit la Cântările Slujitorului, patru texte poetice găsite în Cartea Profetului Isaia (42, 49, 50, 52-53), care descriu o figură misterioasă – „Slujitorul” – care împlineşte voinţa lui Dumnezeu prin suferinţă substitutivă. „Pentru a înţelege această călătorie în timpul zilelor din Săptămâna Sfântă, liturgia ne-a pus să ascultăm aşa-numitele Cântări ale Slujitorului Domnului. Acestea sunt texte poetice în care profetul Isaia a schiţat figura unui slujitor misterios prin care Dumnezeu va putea salva lumea de rău şi păcat. Tradiţia creştină a recunoscut în aceste cântări o prefigurare izbitoare şi dramatică”, a explicat pr. Pasolini.
„În cea de-a treia cântare, apare o nouă surpriză: Slujitorul vrea să ajute, dar oamenii răspund cu furie şi violenţă”, a spus predicatorul. „Cei care trăiesc în întuneric nu salută întotdeauna lumina, pentru că lumina expune şi ceea ce am prefera să ţinem ascuns – rănile noastre, ambiguităţile noastre.” „În cea de-a patra cântare, se întâmplă ceva profund tulburător: violenţa exercitată asupra Slujitorului este atât de intensă încât îi desfigurează faţa. El nu are nici înfăţişare, nici frumuseţe, şi totuşi Slujitorul a învăţat să nu întoarcă răul pe care l-a primit.” Slujitorul „nu se resemnează cu această logică [a violenţei]; el absoarbe totul fără să riposteze. Din acest motiv, a purtat păcatul multora”, a explicat preotul.
Pentru predicatorul papal, Domnul Isus „nu doar a ascultat aceste cântări; le-a trăit intens, cu încredere deplină în Tatăl”. „O vedem constant în războaie, în diviziuni, în răni: răul continuă să circule pentru că găseşte întotdeauna pe cineva dispus să îl transmită mai departe. Isus a rupt acest lanţ acceptând ceea ce i s-a întâmplat. În pătimire, El a recunoscut partitura cântărilor de iubire şi de slujire pe care Tatăl i le-a încredinţat. În acest fel, El a învăţat cea mai dificilă ascultare – ascultarea de a-l iubi pe celălalt”, a continuat pr. Pasolini. „Vocea lui Dumnezeu nu ne mai călăuzeşte – nu pentru că a dispărut, ci pentru că a devenit doar o voce printre multe altele, celelalte promiţând siguranţă şi bunăstare”, a spus el.
„Ceea ce lipseşte este un cuvânt, o cântare capabilă să ne ghideze paşii către o lume mai dreaptă”, a adăugat el. „Şi totuşi, dacă privim cu atenţie, putem zări o mulţime tăcută de oameni care aleg o voce diferită – o voce care nu strigă, care nu se impune prin forţă, o cântare tăcută şi persistentă care ne invită să iubim şi să nu întoarcem niciodată răul pentru rău. Ei nu săvârşesc fapte extraordinare, dar în fiecare zi încearcă ca viaţa lor să fie în slujba nu doar a lor, ci şi a celorlalţi.” Referindu-se la actul de venerare a crucii, pr. Pasolini i-a încurajat pe cei prezenţi să profite de ocazie pentru a „depune armele” pe care le deţin. „Poate că ele nu par la fel de periculoase ca acelea mânuite de puternicii acestei lumi. Cu toate acestea, şi ele sunt instrumente ale morţii, deoarece sunt suficiente pentru a slăbi, răni şi secătui sensul şi iubirea din relaţiile noastre zilnice”, a spus el.
„Salvarea nu va cădea de sus şi nici nu poate fi garantată prin decizii politice, economice sau militare. Lumea este salvată în mod constant de cei care sunt dispuşi să îmbrăţişeze Cântările Slujitorului Domnului ca formă a propriei lor vieţi”, a încurajat predicatorul. „Aceasta este ceea ce a făcut Domnul Isus. El a luat în serios voia Tatălui, acceptând-o ca pe o partitură care trebuie dusă până la capăt, cu strigăte puternice şi lacrimi.” „În această seară, şi nouă ni se înmânează partitura crucii. O putem accepta în mod liber dacă recunoaştem că nu există nici o dificultate care să nu poată fi înfruntată, nici un vinovat pe care să îl arătăm cu degetul, nici un duşman care să ne împiedice să iubim şi să slujim.”
„Suntem doar noi înşine – care, alegând să nu întoarcem răul, rămânând răbdători în încercări, crezând în bine chiar şi atunci când întunericul pare să înghită totul, putem deveni zi de zi acei slujitori de care Domnul are nevoie pentru a aduce mântuirea în lume”, a spus el.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 72, Ultimul acces: 2026-09-26 15:06:21

Timp total: 0.1s...

[]:1