Zi de reculegere a membrilor mişcării Misionarii Milostivirii Divine

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Zi de reculegere a membrilor mişcării Misionarii Milostivirii Divine

[2026-04-05]

foto: ARCB.ro
Sâmbătă, 28 martie 2026, membrii Mişcării Misionarii Milostivirii Divine, însoţiţi de pr. Emil Moraru, s-au reunit la mănăstirea Sfânta Agnes din Popeşti Leordeni pentru o zi de reculegere în vederea pregătirii pentru Săptămâna Mare şi pentru sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos. La reculegere au participat şi surori din Congregaţia lui Isus, gazda întâlnirii. Programul reculegerii a cuprins Sfânta Liturghie, două conferinţe pe tema suferinţei şi a momentelor din Săptămâna Patimilor, urmate de timp individual de meditaţie, Spovadă, precum şi recitarea Coroniţei Milostivirii lui Dumnezeu la ora 3.

Reculegerea a fost condusă de pr. Henryk Urban SJ care, după oficierea Sfintei Liturghii, a prezentat câteva puncte privitoare la temele celor două conferinţe, respectiv „Suferinţa – cauzele şi roadele ei” şi „Moartea şi Învierea”. În prima conferinţă, pr. Henryk a făcut un periplu pe tema suferinţei amintind o serie de texte din Micul Jurnal Sfintei Faustina, din Vechiul şi din Noul Testament. Referindu-se la punctul 369 din Micul Jurnal, a subliniat cât de importantă este asumarea suferinţei aşa cum doreşte Isus de la noi, şi nu după propria voinţă care, deşi salutară, nu este aceea pe care Isus o aşteaptă. „O oră de meditaţie asupra pătimirii Mele dureroase are un merit mai mare decât un an întreg de flagelare până la sânge; meditaţia asupra rănilor Mele dureroase este de mare folos pentru tine şi îmi aduce o mare bucurie. Sunt mirat că n-ai renunţat încă total la voinţa ta, dar mă bucur, căci această schimbare se va produce în timpul exerciţiilor.”
Referindu-se la întrebarea „De ce permite Dumnezeu suferinţa?”, ce i-a preocupat pe creştini, dar şi pe ceilalţi oameni de-a lungul timpului, pr. Henryk a arătat că aceasta a început deodată cu neascultarea de către Adam şi Eva a dorinţei Tatălui Ceresc, de a nu mânca din pomul Cunoaşterii; consecinţele acestei neascultări fiind începutul păcatului ale cărui consecinţe sunt suferinţa şi moartea. Păcatul care a continuat cu uciderea de către Cain a fratelui său Abel, s-a tot înmulţit şi, aşa cum vedem în Cartea Genezei, suma păcatelor a condus la pedepsirea oamenilor cu Potopul.
„Dar de ce permite Dumnezeu şi suferinţa celor drepţi, precum Iob?”, este o întrebare la fel de importantă, al cărei răspuns îl putem găsi în chiar atitudinea lui Iob, de acceptare a voinţei lui Dumnezeu, Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Său binecuvântat, şi, mai târziu, a Slujitorului lui Iahve care suferă din cauza păcatelor altora şi acceptă chiar moartea răscumpărătoare pentru păcatele celorlalţi, profeţite în Isaia (cap. 52 si 53). Concluzionând, pr. Henryk, a arătat că suferinţa este un mister al voinţei lui Dumnezeu, iar explicaţia sensului acestui mister o găsim pe deplin nu în parabole, nici în alte cuvântări ale Mântuitorului, ci doar în exemplul propriei suferinţe a Domnului Isus în misterul pascal.
În a doua conferinţă, pr. Henryk s-a referit la momentul morţii lui Isus, care în dorinţa persecutorilor săi ar fi trebuit să fie un sfârşit al „istoriei unui Mesia fals”. În schimb, a spus părintele, tocmai Învierea lui Isus şi coborârea Duhului Sfânt, constituie un adevărat început. Strigătul Domnului Isus pe Cruce, „Eloi, Eloi, lamah sabactani?”, a fost interpretat de cei adunaţi în jurul crucii fie ca o invocare a profetului Ilie, fie ca un strigăt de abandon din partea Tatălui Ceresc. Or, acest strigăt este de fapt începutul psalmului 22 care, în tradiţia evreiască, se recită la agonia unui muribund. Chiar dacă la începutul psalmului psalmistul se plânge de abandonul din partea lui Dumnezeu, această părăsire şi tăcerea din partea lui Dumnezeu sunt doar aparente. Mesajul psalmului este la final. Dumnezeu nu rămâne indiferent în situaţia suferinţei slujitorului său care suferă pe nedrept. Îi permite să sufere, dar la final urmează biruinţa şi înălţarea lui şi lauda adusă Lui Dumnezeu.
Un alt punct propus reflecţiei l-au constituit pasajele din Evanghelie în care Isus aminteşte de moarte folosind cuvintele de somn şi adormire, ca în cazul morţii lui Lazăr şi a fetiţei lui Iair. Dar şi pierderea sau slăbirea speranţei şi credinţei pot fi considerate ca o moarte a inimii sau a sufletului. În acest sens putem fi consideraţi cu toţii drept adresanţii cuvintelor lui Isus: mergeţi şi înviaţi-i pe cei morţi. Un exemplu în acest sens este Papa Francisc care, în loc să răspundă scrisorilor oamenilor suferinzi, prefera uneori să le vorbească la telefon [aşa numitele telefoane surpriză]. A fost o zi frumoasă trăită în comuniune spirituală, la finalul căreia participanţii au împărtăşit impresii pe temele prezentate şi au primit, de la pr. Henryk, răspunsuri la întrebări relative la modul în care trebuie să ne pregătim mai bine pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului Isus. (Misionarii Milostivirii Divine pentru ARCB.ro)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 80, Ultimul acces: 2026-09-28 22:44:37

Timp total: 0.04s...

[]:1