Sărbătoarea Sfintelor Paşti cu Episcopul Petru Sescu la Focşani[2026-04-07]foto: Ercis.roComunitatea romano-catolică din Focşani a avut privilegiul de a-l avea în mijlocul ei pe PS Petru Sescu, Episcop auxiliar de Iaşi, care a celebrat Sfintele Liturghii din noaptea şi ziua de Paşte, 4 şi 5 aprilie 2026, în biserica din Focşani şi la cele două filiale: Garoafa şi Odobeşti. Credincioşii s-au pregătit sufleteşte în Triduum-ul Pascal participând la celebrările liturgice, la sfintele Sacramente (Spovadă şi Împărtăşanie), pentru a fi pregătiţi de sărbătorile pascale. Sfânta Liturghie din Vigilia pascală a fost celebrată de Episcopul Petru în biserica „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Garoafa, unde credincioşii, împreună cu primarul Laurenţiu Diaconu şi un membru din Consiliul Local, s-au unit în rugăciune. Cântările au fost susţinute de Romică Olaru, organist, care a făcut ca sărbătoarea să fie trăită mai intens. La sfârşitul Sfintei Liturghii, Episcopul a mulţumit pentru prezenţa credincioşilor veniţi în număr mare la sărbătoare, dar şi pentru frumoasa organizare a acestei sărbători. După celebrarea Sfintei Liturghii de la Garoafa, PS Petru s-a îndreptat spre Focşani pentru a celebra Sfânta Liturghie din noaptea sfântă, la ora 20. Episcopul, împreună cu preoţii Benone Butacu, decan de Vrancea, Mihai Enăşel şi Vlad Lorenţ, a deschis celebrarea sfântă cu binecuvântarea focului după care a continuat cu Liturgia cuvântului. La sfârşitul lecturilor biblice a urma cuvântul de învăţătură ţinut de Episcop, care a pornit de la lecturile biblice din care a scos în evidenţă „schimbarea” pe care Dumnezeu o aduce omenirii întregi. Să ne lăsăm călăuziţi de Cuvântul lui Dumnezeu care să ne ghideze paşii noştri. Învierea Mântuitorului nu este o simplă amintire de acum 2000 de ani, ci o victorie a vieţii asupra morţii şi a binelui asupra răului. La sfârşitul predicii, i-a îndemnat pe credincioşi să colaboreze cu harul lui Dumnezeu, să se apropie de sfintele Sacramente, pentru ca luminaţi de Cristos să poată fi adevăraţi martori ai Învierii. Cântarea a fost susţinută de corul „Cantores Sanctorum Petri et Paoli”, avându-l ca organist pe tânărul Mattia Benedic împreună cu doamna dirijor Monica Benedic, care împreună cu membrii corului s-au pregătit intens pentru sărbătoarea Paştelui. La celebrare a participat şi Cristi Valentin Misăilă, primar al municipiului Focşani, care l-a salutat pe Episcopul Petru Sescu şi pe cei prezenţi la Sfânta Liturghie. Înainte de a pleca cu toţii în procesiune, pr. Benone Butacu i-a mulţumit Preasfinţitului că a binevoit să fie prezent în mijlocul comunităţii, preoţilor de la altar, corului, domnului primar şi nu în ultimul credincioşilor care au participat în număr mare, atât creştini catolici, cât şi fraţii noştri ortodocşi. În ziua de Paşte, Episcopul a celebrat Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului” din Odobeşti, unde a ţinut şi cuvântul de învăţătură şi credincioşilor din Focşani, cărora le-a mulţumit pentru prezenţă. După Sfânta Liturghie de la ora 11 din ziua de Paşte, părintele paroh i-a invitat pe cei de la cor să se bucure împreună de sărbătorile pascale. (Sr. Magda Paliştan SCMP pentru Ercis.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 114, Ultimul acces: 2026-09-27 08:14:03
|
Timp total: 0.03s...
[]:1