Papa salută armistiţiul din Orientul Mijlociu şi invită la rugăciune pentru pace[2026-04-08]foto: Vatican MediaPapa Leon a salutat vestea despre armistiţiul din Orientul Mijlociu şi a cerut ca toate părţile angajate în dialog să ajungă la a pune capăt conflictului. De asemenea a invitat oamenii de bunăvoinţă din întreaga lume să i se alăture în rugăciune pentru pace în ziua de sâmbătă, 11 aprilie 2026. La încheierea audienţei sale generale de miercuri, 8 aprilie, Sfântul Părinte şi-a îndreptat gândurile spre săptămânile de tensiune care s-a intensificat în Orientul Mijlociu. Având în vedere anunţul privind un armistiţiu de două săptămâni, făcut în seara zilei de 7 aprilie, Papa a declarat că a primit vestea „cu satisfacţie şi ca pe un semn de profundă speranţă”. Adresându-se credincioşilor adunaţi în Piaţa San Pietro, Pontiful a subliniat că „numai printr-o revenire la masa negocierilor putem pune capăt războiului”. El a continuat îndemnându-i pe cei adunaţi să însoţească acest moment de delicată muncă diplomatică cu rugăciune, „în speranţa că disponibilitatea de a se angaja în dialog poate deveni mijlocul de a rezolva alte situaţii de conflict din întreaga lume”. În final, Papa le-a reamintit credincioşilor că pe 11 aprilie va avea loc o Veghe de rugăciune pentru pace în Bazilica San Pietro şi că toată lumea, fie prezentă fizic, fie urmărind de acasă, este invitată să participe. Veghea va avea loc la ora 18, ora Romei, şi va fi prezidată de Sfântul Părinte. Nu sunt necesare bilete. Iranul, Statele Unite şi Israelul au declarat că au ajuns la un acord pentru un armistiţiu de două săptămâni în războiul care devastează Orientul Mijlociu. Marţi seara, preşedintele american Donald Trump a retras ameninţările sale de a distruge civilizaţia iraniană. Într-o declaraţie dată publicităţii miercuri dimineaţă, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că, deşi susţine decizia lui Trump de a suspenda atacurile împotriva Iranului pentru două săptămâni, armistiţiul nu va include Libanul, unde au fost ucise peste 1.500 de persoane. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 118, Ultimul acces: 2026-09-26 15:07:35
|
Timp total: 0.04s...
[]:1