PS Macarie a botezat un tânăr groenlandez: Adolescentul a primit numele Sfântului Cleopa[2026-03-20]de basilica.roPreasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a săvârşit joi Taina Botezului pentru un tânăr groenlandez, care a primit numele Sfântului Cleopa de la Sihăstria. PS Macarie a remarcat că tânărul a fost influenţat de scrierile Sfântului Cleopa, astfel că a dorit să poarte numele marelui duhovnic român. „Însoţit din Scandinavia de ucenicul meu preot Tudor, continuăm slujirea misionară, săvârşind Dumnezeiasca Liturghie şi botezând băştinaşii. Primul dintre tinerii groenlandezi botezat acum este Cleopa Qillaq, care la cei 18 ani ai săi a primit, în Dumnezeiasca Luminare, numele Sfântului Cuviosului nostru Părinte Cleopa de la Sihăstria Neamţ a cărui viaţă şi povăţuire (lecturând cărţile în engleză) l-au întărit mult pe acest tânăr inuit pe calea mântuirii”, a scris Episcopul Europei de Nord. Preasfinţia Sa a menţionat că pe insulă mai locuiesc doar doi români, comparativ cu situaţia de acum opt ani, la precedenta vizită a ierarhului pe tărâmul Groenlandei. „Continuăm această lucrare pastorală cu râvnă şi cu nădejdea mântuirii, pregătindu-ne pentru sfintele slujbe ce vor urma şi pentru întâlnirile cu cei care caută lumina Ortodoxiei în Hristos Mântuitorul nostru!”, a transmis ierarhul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 95, Ultimul acces: 2026-09-26 15:09:00
|
Timp total: 0.03s...
[]:1