Basilica Travel: Pelerinajele în Israel din luna martie au fost reprogramate - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Basilica Travel: Pelerinajele în Israel din luna martie au fost reprogramate

[2026-03-20]
de Mihail Pătrăşcanu

Basilica Travel a anunţat joi că pelerinajele programate în Israel în luna martie au fost reprogramate din cauza situaţiei tensionate din Orientul Mijlociu, precizând că măsura este temporară şi are în vedere siguranţa pelerinilor.
Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanţii agenţiei au informat că „toţi pelerinii înscrişi pentru Ţara Sfântă în luna martie au posibilitatea să reprogrameze pelerinajele pentru o perioadă ulterioară sau pot alege alte pelerinaje din oferta noastră de pelerinaje interne sau externe. Pelerinii care nu doresc reprogramarea pot solicita restituirea sumelor achitate”.
Agenţia Basilica Travel a asigurat că „ţine permanent legătura cu autorităţile competente din România, cu Reprezentanţa Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, precum şi cu companiile aeriene, dar şi cu partenerii din Israel”.
„Vom îndruma cu empatie şi profesionalism pentru reluarea pelerinajelor în Ţara Sfântă atunci când starea locală se va îmbunătăţi, companiile aeriene vor relua zborurile şi toate mănăstirile şi Locurile Sfinte vor fi deschise”.
Oferta de pelerinaje în ţară şi străinătate
În acelaşi timp, agenţia îi invită pe credincioşi să participe la celelalte programe disponibile, ofertele fiind disponibile pe site-ul oficial, sau la sediile oficiale.
Printre destinaţiile propuse se numără Egipt, Sf. Munte Athos, Grecia, Italia, Turcia, Cipru, ţările din Balcani, precum şi pelerinaje în România, dedicate mănăstirilor din Bucovina, Neamţ, Maramureş şi Dobrogea. Basilica Travel a transmis că oferta din anul 2026 este „mai bogată şi mai diversificată” faţă de anii precedenţi.
„Siguranţa şi confortul pelerinilor sunt priorităţile noastre, de aceea îi invităm să călătorească împreună cu noi în pelerinaje, spre a se zidi duhovniceşte şi a descoperi locurile sfinte din ţară şi străinătate”, au comunicat reprezentanţii agenţiei.
Întreaga zonă a oraşului vechi din Ierusalim, ce cuprinde locuri sfinte pentru evrei, musulmani şi creştini, rămâne în continuare închisă pentru turişti şi pelerini, în urma tensiunilor de securitate declanşate la finalul lunii februarie, potrivit NDTV.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 102, Ultimul acces: 2026-09-29 03:45:17