Hramul Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti[2026-03-21]foto: ARCB.roÎn fiecare an, data de 19 martie marchează, la nivelul Bisericii Catolice, marea Solemnitate a Sfântului Iosif, soţul Preacuratei Fecioare Maria, iar la nivel local, hramul Catedralei romano-catolice omonime din Bucureşti, construită între anii 1875-1884 prin grija şi dăruirea primului Arhiepiscop de Bucureşti, ÎPS Ignazio-Felice Paoli. Anul acesta, sărbătoarea hramului Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti a fost celebrată printr-o Sfântă Liturghie solemnă prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, alături de care au concelebrat ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti şi PS Mihai Frăţilă, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti, precum şi Mons. Luca Caveada, consilier la Nunţiatura Apostolica din Bucureşti. Lor li s-au alăturat un număr de aproximativ 40 de preoţi din Capitală şi împrejurimi, un mare număr de credincioşi şi persoane consacrate. Cu toţii şi-au exprimat bucuria pentru această sărbătoare frumoasă şi binecuvântată care a avut în vedere nu numai Catedrala, ci şi întreaga Arhidieceză de Bucureşti, deoarece Catedrala Sfântul Iosif este capul şi mama tuturor bisericilor din această parte a Bisericii. Corul Catedralei a animat solemn celebrarea Sfintei Liturghii, care a fost transmisă în direct la postul de televiziune catolică Angelus TV. În cadrul cuvântului de învăţătură, ÎPS Aurel Percă a subliniat câteva trăsături de caracter ale Sfântului Iosif, care, deşi nu are niciun cuvânt consemnat în Evanghelie, vorbeşte prin intermediul faptelor sale de credinţă şi iubire, prin caracterul său bun, asumat, fidel, ascultător şi dedicat cu totul împlinirii voinţei lui Dumnezeu: „Sfântul Iosif este omul tăcerii, al fidelităţii, al ascultării. Un om „drept”, spune Scriptura – adică un om bun, integru, fidel lui Dumnezeu în lucrurile simple ale vieţii. El nu a predicat, nu a făcut minuni, nu a rostit niciun cuvânt consemnat în Evanghelii. Şi totuşi, viaţa lui a avut un rol decisiv în istoria mântuirii. Într-o lume în care suntem tentaţi să credem că valoarea vine din vizibilitate, din zgomot sau din realizări spectaculoase, Sfântul Iosif ne arată o altă cale: sfinţenia tăcută, ascunsă, dar profund credincioasă.” Sfântul Iosif ne învaţă şi pe noi aceste lucruri şi devine ocrotitor al Sfintei Familii de la Nazaret, al Sfintei Biserici şi al fiecărui om în parte. Deşi devoţiunea faţă de Sfântul Iosif era cunoscută în Biserică de multe veacuri, fiind recomandată de Sfinţi precum Francisc de Assisi sau Tereza de Avila, anul 1870 aduce pentru Biserică proclamarea sa ca Patron al ei, datorită Papei Pius al IX-lea (1846-1878). Acest Papă, atent la semnele timpului şi sensibil la provocările de care avea parte lumea şi Biserica, a hotărât că Sfântul Iosif este cel mai potrivit pentru a fi model de credinţă şi statornicie pentru credincioşi, şi ocrotitor al Bisericii, după cum a avut grijă şi de Sfânta Familie. „Şi astăzi, Biserica are nevoie de această ocrotire. Trăim vremuri în care credinţa este pusă la încercare, în care valorile creştine sunt contestate, în care unitatea este ameninţată. În astfel de momente, suntem invitaţi să ne întoarcem cu încredere la Sfântul Iosif. Aşa cum odinioară a salvat Pruncul Isus de mâinile lui Irod, tot aşa astăzi apără Biserica de tot ceea ce o ameninţă. Dar această ocrotire nu este doar la nivel mare, universal. Ea începe cu fiecare dintre noi. Pentru că Biserica suntem noi”, a subliniat Arhiepiscopul de Bucureşti. ÎPS Aurel Percă a subliniat că devoţiunea faţă de Sfântul Iosif nu trebuie să rămână doar o tradiţie sau o practică exterioară, ci trebuie devină un mod de viaţă. „A-l cinsti pe Iosif înseamnă a trăi în tăcere interioară, aşa cum a trăit el, a fi fideli în lucrurile mici, a avea încredere în Dumnezeu chiar şi când nu înţelegem şi a ne îndeplini datoriile zilnice cu responsabilitate şi iubire. Sfântul Iosif rămâne un sfânt iubit tocmai pentru că este atât de apropiat de viaţa noastră. Nu ne impresionează prin spectaculos, ci prin fidelitate. Dumnezeu Tatăl l-a ales pe Iosif pentru a avea grijă de Fiul Său. Dacă Dumnezeu a avut încredere în el, cu atât mai mult putem avea şi noi. Astăzi, în această sărbătoare, vă invit să faceţi un gest simplu, dar profund: încredinţaţi-i lui Sfântul Iosif viaţa voastră, familia voastră, Biserica noastră. Spuneţi-i cu încredere: Sfinte Iosife, ai grijă de mine”. Păstorul Arhidiecezei a amintit de situaţia tristă cu care continuă să se confrunte Catedrala din cauza clădirii din vecinătatea ei, şi care de două decenii umbreşte nu doar peisajul urban al Capitalei, ci şi întreaga justiţie din ţară. Totodată, ÎPS Aurel i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi să înalţe în continuare rugăciuni către Sfântul Iosif pentru cauza Catedralei: „Sfinte Iosife, ai grijă de această Catedrală care este pusă sub ocrotirea ta. De peste 20 de ani un pericol mare o ameninţă. Te-am numit patronul misiunilor dificile şi al situaţiilor complicate. Ai grijă de această Casă a Domnului care îţi este încredinţată!” A fost evocată şi amintirea Papei Francisc, care, în urmă cu 13 ani, şi-a început slujirea Petrină în această solemnitate şi, de la bun început, şi-a încredinţat activitatea ocrotirii Sfântului Iosif. La finalul acestei sărbători, care devine o lumină în timpul Postului Mare, ÎPS Aurel Percă a transmis un gând de preţuire celor care poartă numele Sfântului Iosif şi a mulţumit celor prezenţi pentru participarea plină de însufleţire, iar înainte de binecuvântarea finală, toţi cei prezenţi au recitat împreună rugăciunea atribuită Papei Leon al XIII-lea – „La tine alergăm, Sfinte Iosife”, pentru ocrotirea Catedralei. Fie ca Sfântul Iosif, omul care vorbeşte despre credinţa sa prin fapte, să ne mijlocească şi nouă harurile de care avem nevoie pentru a trăi cu fidelitate şi angajare propria noastră credinţă. (Pr. Andrei Dumitrescu pentru ARCB.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 88, Ultimul acces: 2026-09-27 11:23:14
|
Timp total: 0.04s...
[]:1