Sf. Nicolae Velimirovici, sărbătorit la Mănăstirea Allegan: Creştinismul este urmarea lui Hristos prin lepădarea de sine[2026-03-19]de basilica.roSfântul Nicolae Velimirovici a fost sărbătorit duminică la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Allegan (statul Michigan), Statele Unite. Sfântul Nicolae este al treilea ocrotitor al aşezământului, după Maica Domnului şi Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ. Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul celor două Americi, a oficiat Sfânta Liturghie, ocazie cu care a vorbit despre urmarea lui Hristos şi luarea Crucii. Ierarhul a explicat că renunţarea la sine nu presupune anularea personalităţii noastre sau a darurilor lui Dumnezeu, ci „se referă la abandonarea a tot ceea ce ne separă de Dumnezeu, a ceea ce înseamnă egoism, ţinere la sufletul nostru, la ceea ce considerăm că posedăm. Imediat după aceste cuvinte, Mântuitorul spune: Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă îşi va pierde sufletul?”. „Dumnezeu Însuşi s-a smerit, s-a deşertat, ca noi să putem ajunge să redobândim chipul slavei lui Dumnezeu aşa cum am fost creaţi”. Să ne răstignim păcatele şi îndoielile Mitropolitul Nicolae a adăugat că luarea Crucii nu presupune un act fizic, ci unul spiritual. „Apoi, traseul duhovnicesc prezentat de Mântuitorul ne spune să ne luăm crucea aşa cum El şi-a luat Crucea. Nu ne îndeamnă să ne purtăm Crucea la propriu, ci să ne răstignim la modul spiritual, să ne oferim făptura, cum spune Sfântul Pavel ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu, ca pe închinarea noastră cea duhovnicească. Să ne răstignim toate neputinţele, toate păcatele, toate îndoielile”, a menţionat Înaltpreasfinţia Sa. IPS Nicolae a atras atenţia că a fi creştin este mai mult decât o idee filozofică. „Sfânta Evanghelie din această duminică ne îndeamnă să ne amintim ce înseamnă să fim creştini. Să încercăm să experimentăm în timpul postului că creştinismul nu este o filosofie frumoasă, ci creştinismul este urmarea lui Hristos prin lepădarea de sine şi prin luarea Crucii, neuitând că aceste două demersuri duhovniceşti în viaţa noastră nu sunt lipsite de bucurie”. „Luarea crucii şi urmarea lui Hristos trebuie să ne ducă la biruinţa pe care El a avut-o asupra păcatului şi a morţii spirituale”, a transmis ierarhul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 108, Ultimul acces: 2026-09-27 08:14:56
|
Timp total: 0.07s...
[]:1