Noul Ambasador al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, în vizită de prezentare la Patriarhia Română[2026-03-18]de Mihail PătrăşcanuÎn ziua de miercuri, 18 martie 2026, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit în vizită de prezentare, la Reşedinţa patriarhală, pe Excelenţa Sa Domnul Darryl Nirenberg, noul Ambasador al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti. Excelenţa Sa a fost însoţit la Patriarhia Română de Domnul Aaron Singleterry, consilier politic în cadrul ambasadei, şi de Domnul Alex Climescu, specialist politic în cadrul aceleaşi instituţii. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a urat bun-venit Domnului Ambasador la Patriarhia Română şi a evidenţiat relaţiile de încredere reciprocă şi prietenie existente între ţara noastră şi Statele Unite ale Americii. La rândul său, Excelenţa Sa a mulţumit pentru primirea călduroasă şi a remarcat contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la viaţa societăţii româneşti. Totodată, Excelenţa Sa a apreciat libertatea religioasă din ţara noastră, evidenţiind faptul că aceasta contribuie la armonia socială şi la dezvoltarea unei societăţi în care valorile morale şi spirituale sunt respectate. În cadrul întrevederii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat activitatea socială importantă pe care o desfăşoară Biserica Ortodoxă Română, care îmbină spiritualitatea cu filantropia, sprijinind persoanele vulnerabile, familiile aflate în dificultate, tinerii şi comunităţile afectate de diverse probleme. De asemenea, Preafericirea Sa a evidenţiat implicarea Bisericii Ortodoxe Române în susţinerea comunităţilor de români din diaspora, oferind sprijin spiritual, cultural şi educaţional, menţinând astfel legătura cu identitatea şi tradiţiile româneşti. La finalul întâlnirii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a felicitat pe noul Ambasador al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti pentru preluarea misiunii sale diplomatice în România şi a urat mult succes Excelenţei Sale în activitatea pe care o desfăşoară în ţara noastră. Sectorul Relaţii Creştine, Interreligioase şi Comunităţi Româneşti Externe Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 104, Ultimul acces: 2026-09-26 15:08:24
|
Timp total: 0.03s...
[]:1