Hram la Schitul Sfântul Alexie: PS Teofil Trotuşanul îndeamnă la o viaţă trăită ca oameni ai lui Dumnezeu[2026-03-18]de Cristian DamianSchitul „Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu” din localitatea Drăguşani, judeţul Bacău, şi-a sărbătorit marţi hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Teofil Trotuşanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Preasfinţia Sa a subliniat chemarea fiecărui creştin de a deveni „om al lui Dumnezeu” printr-o viaţă duhovnicească autentică: „Prin Botez, toţi suntem oameni ai lui Dumnezeu pentru că am făgăduit că ne lepădăm de satana şi ne unim cu Hristos. Deci noi atunci am fost rânduiţi a fi oameni ai lui Dumnezeu”. „Numai că harul pe care l-am primit nu ne părăseşte, dar noi nu ştim de multe ori să-l folosim sau chiar Îi întoarcem spatele Domnului. Şi de aceea, din oameni ai lui Dumnezeu ne facem slujitori ai păcatului şi ai vrăjmaşului diavol”, a mai adăugat ierarhul. Viaţa ca oameni ai lui Dumnezeu Referindu-se la Sfântul Alexie, Preasfinţitul Părinte Teofil Trotuşanul a explicat că a fost numit „om al lui Dumnezeu” pentru viaţa sa. „Viaţa lui a fost cu totul dăruită lui Dumnezeu. El s-a depărtat de familie şi de părinţi şi a devenit om al lui Dumnezeu. Şi ne este nouă un exemplu că dacă iubim poate mai mult cele ale lumii, nu mai suntem oameni ai lui Dumnezeu, ci devenim oameni ai materiei”. Episcopul vicar a evidenţiat că perioada Postului Mare este un timp pentru a redescoperi chemarea de a fi cu Dumnezeu, prin rugăciune, pocăinţă şi curăţire sufletească: „Suntem chemaţi să ne analizăm viaţa şi să vedem dacă mai suntem oameni ai lui Dumnezeu”. „Avem nevoie de iertare şi dezlegare de păcate, dar mai ales avem nevoie de Sfintele Taine prin care noi ne apropiem şi devenim oameni ai lui Dumnezeu”. Scurt istoric Piatra de temelie a Schitului „Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu” a fost pusă în data de 2 iunie 2016, de către arhimandritul Serafim Huzdup, trecut la Domnul în data de 12 iunie 2020. Biserica din lemn a schitului a fost ridicată prin osteneala protosinghelului Alexie Lazăr, cu sprijinul mai multor ctitori, fiind sfinţită în 23 septembrie 2017 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. În aşezământ se păstrează un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 111, Ultimul acces: 2026-09-28 00:08:29
|
Timp total: 0.03s...
[]:1