Cu inima deschisă pentru cei închişi: Campanie în sprijinul deţinuţilor din Penitenciarul Iaşi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Cu inima deschisă pentru cei închişi: Campanie în sprijinul deţinuţilor din Penitenciarul Iaşi

[2026-03-17]
de Ştefana Totorcea

În perioada Postului Mare, echipa de la Fiideajutor.ro, Platforma Faptelor Bune a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în colaborare cu Penitenciarul Iaşi, strânge fonduri pentru a le aduce bucurie şi speranţă de Paşti persoanelor private de libertate.
Campania, intitulată „Cu inima deschisă pentru cei închişi”, se va concretiza printr-o vizită la penitenciar înainte de marea sărbătoare a Învierii Domnului. Organizatorii îşi propun să le ofere deţinuţilor câte un pachet în valoare de 50 lei.
Astfel de daruri au fost oferite şi în anii trecuţi, iar impactul lor s-a văzut în emoţia şi bucuria celor care le-au primit. Pentru ei, un astfel de gest devine o mângâiere într-un moment dificil.
Suntem datori să le fim aproape
„Ştiu că poate părea şocant atunci când se vorbeşte despre o faptă bună făcută pentru cei aflaţi în temniţă, iar primul gând al multora este: «Nu merită. Au greşit, să fie pedepsiţi. De ce să le oferim ceva, când statul le asigură deja cele necesare?»”, explică Părintele capelan Costel Cristian Şurpănelu.
„Însă adevărul este altul. Nu le oferim pentru că ar avea de toate, ci pentru că noi nu avem de toate pentru mântuirea noastră. Datoria noastră este să fim alături de cel care greşeşte, să îi întindem o mână de ajutor şi să ne aplecăm către el, încercând să îl ridicăm din păcat spre lumină, aşa cum Mântuitorul Iisus Hristos ne ridică pe fiecare din cădere.”
Gestul repetate de solidaritate
În Penitenciarul Iaşi se află aproximativ 670 de persoane private de libertate, iar aproape jumătate nu sunt vizitate de nimeni. Pentru mulţi dintre aceştia, anii petrecuţi în închisoare aduc o singurătate cumplită şi dorul după familie, după libertate şi după viaţa de dinainte.
Viaţa din penitenciar este luminată şi de alte gesturi de solidaritate, informează fiideajutor.ro.
În mod regulat, enoriaşi din parohii şi tineri din asociaţii ortodoxe vin în penitenciar pentru a petrece timp alături de cei încarceraţi. Împreună desfăşoară activităţi educative, ateliere de lucru manual sau momente de dialog şi rugăciune. Aceste întâlniri le dau speranţă celor din penitenciar.
Donează
Online, pe site
Prin Donorbox
Prin transfer bancar
LEI: RO27BACX0000003010578064
EUR: RO70BACX0000003010578066
USD: RO43BACX0000003010578067
Banca: UniCredit Iaşi
Titular cont: Arhiepiscopia Iaşilor
Detalii plată: PAŞTE

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 101, Ultimul acces: 2026-09-28 22:46:33