Parohiile româneşti din Marea Britanie oferă sprijin pentru persoanele eliberate din detenţie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Parohiile româneşti din Marea Britanie oferă sprijin pentru persoanele eliberate din detenţie

[2026-03-17]
de Mihail Pătrăşcanu

Arhiepiscopia Marii Britanii şi Irlandei de Nord a afirmat angajamentul parohiilor româneşti faţă de misiunea de reintegrare a deţinuţilor, în cadrul unui eveniment al organizaţiei The Welcoming Directory.
Manifestarea „Living Christ’s Mercy, Justice and Hope”, desfăşurată la Abbey Centre din Londra în data de 10 martie, a reunit reprezentanţi ai autorităţilor naţionale şi ai mediului eclezial, între care Lordul James Timpson, ministrul britanic pentru Închisori şi Probaţiune, şi Rachel Treweek, Episcop de Gloucester şi reprezentantul Bisericii Anglicane pentru sistemul penitenciar.
Eparhia română din Regatul Unit a fost reprezentată de părintele Dan Ghindea, preot capelan în sistemul penitenciar britanic, şi de părintele Atanasie Pauc, stareţul Schitului din Kent. În prezent, şase parohii româneşti sunt înregistrate în registrul de asistenţă a persoanelor eliberate din mediul penitenciar şi pot oferi ajutor specializat.
Discuţiile au evidenţiat nevoia unei cooperări mai bune între stat şi comunităţile religioase care să ofere o a doua şansă persoanelor care părăsesc mediul penitenciar. În cadrul organizaţiei sunt înscrise peste 550 de comunităţi religioase, Arhiepiscopia Română a Marii Britanii fiind prima şi unica eparhie creştin-ortodoxă din program.
Primire adecvată şi sigură
Misiunea organizaţiei The Welcoming Directory este „de a construi o reţea de comunităţi de credinţă sau de convingeri în Anglia şi Ţara Galilor, capabile să ofere o primire adecvată şi sigură pentru sprijinirea persoanelor eliberate din detenţie”.
„Prea mulţi oameni ies pe porţile închisorii în situaţii vulnerabile, confruntându-se în acelaşi timp cu stigmatizare şi discriminare publică, iar procesul de reintegrare este departe de a fi uşor, rata recidivei rămâne la un nivel ridicat”, afirmă reprezentanţii reţelei.
„Doar una din cinci persoane eliberate din detenţie, care au credinţă sau convingeri religioase, se alătură unei comunităţi religioase după eliberare, din cauza fricii de respingere şi judecată”, a avertizat organizaţia.
Impactul iniţiativei
Datele prezentate în cadrul evenimentului arată impactul concret al programului: „Într-un singur an, 1.446 de legături au fost realizate de preoţii capelanii din penitenciare între persoanele eliberate şi comunităţile de credinţă înregistrate, iar 63% dintre comunităţile religioase înregistrate nu au raportat cazuri de recidivă în rândul persoanelor sprijinite activ”.
De asemenea, organizaţia oferă cursuri de formare pentru preoţii şi liderii religioşi care doresc să ofere asistenţă specializată persoanelor care au părăsit recent mediul de detenţie şi doresc să se reintegreze în societate.
Reprezentanţii eparhiei româneşti au transmis că prin participarea la astfel de iniţiative, „arhiepiscopia demonstrează că Biserica nu îi uită pe cei aflaţi în suferinţă, transformând parohiile în adevărate porţi ale speranţei pentru cei care caută un nou început”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 111, Ultimul acces: 2026-09-28 22:46:30