Arhiepiscopul Irineu i-a cinstit pe martirii de la Aiud: Au transformat iadul carceral în urcuş duhovnicesc[2026-03-16]de basilica.roMartirii de la Aiud au transformat iadul carceral în urcuş duhovnicesc, a spus duminică la Mănăstirea Aiud, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Vorbind cu ocazia hramului aşezământului, IPS Irineu a reamintit de jertfa celor care au suferit în temniţele comuniste. „Astăzi, ne reamintim cu veneraţie de toţi românii care au suferit cumplit în temniţa comunistă de la Aiud. Ei au avut în inimă cuvintele Mântuitorului: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă.” „Prin credinţă în Dumnezeu şi iubire de ţară, deţinuţii de la Aiud au transformat iadul carceral în urcuş duhovnicesc. Ei reprezintă pentru noi o pildă vie de purtare a crucii cu o răbdare admirabilă. Pomenirea lor să fie din neam în neam!”, a spus Arhiepiscopul. Martirii se roagă pentru noi La rândul său, stareţul Mănăstirii Aiud, părintele Arhimandrit Gavriil Vărvăruc, a subliniat importanţa memoriei. „Pentru fiecare dintre noi este important să recapitulăm aceste momente ale istoriei noastre, ale neamului românesc şi să ne apropiem sufleteşte prin această zi şi prin revenirea în acest loc, prin cinstirea acestor martiri care se roagă neîncetat pentru sufletele noastre”. „În contextul dificil prin care trecem, este importantă rugăciunea şi mai ales în perioada Sfântului şi Marelui Post”, a spus stareţul la Trinitas TV. Duminica a treia din Post (a Sfintei Cruci) a marcat încheierea celei de-a 12-a ediţii a Simpozionului Naţional de Martirologie, desfăşurat în perioada 13-14 martie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia şi la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Aiud. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 75, Ultimul acces: 2026-09-26 15:10:01
|
Timp total: 0.03s...
[]:1