Acasă e locul unde mă vrea Dumnezeu: Pr. Răzvan Ionescu a susţinut o conferinţă la Sibiu[2026-03-16]de Cristian DamianPărintele Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului Ortodox de Studii şi Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris, a susţinut duminică o conferinţă intitulată „Între casă şi A-casă, un A cu orizont teologic”, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu. Evenimentul a fost găzduit de Organizaţia Tinerilor din Sibiu şi a reunit preoţi, tineri şi alţi participanţi interesaţi de tema propusă. În cadrul întâlnirii, părintele a explicat sensul profund al ideii de „acasă”, subliniind că această realitate depăşeşte dimensiunea strict geografică sau materială: „Acasă e locul unde mă vrea Dumnezeu”. „E clar că depăşim spaţialul. E clar că un om poate să aibă o casă şi să nu se simtă acasă. Sunt oameni în diaspora care nu se găsesc, nu se regăsesc, nu sunt neapărat acasă”. Un loc al întâlnirii cu Dumnezeu Invitatul a subliniat că experienţa lui „acasă” este strâns legată de prezenţa celor dragi şi de dragostea dintre oameni: „Este în omul în care te regăseşti, în omul care te primeşte fără condiţii. Din drag. Poate să fie foarte mult acasă în oamenii pe care îi întâlneşti”. Părintele Răzvan Ionescu a subliniat dimensiunea teologică a acestei realităţi, arătând că adevăratul sens se descoperă în relaţia cu Dumnezeu. „Spune aşa Sfânta Scriptură: Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi vom veni la el şi vom face locaş în el. Aici ne bulversează un pic, pentru că dintr-o dată eu devin acasă pentru Dumnezeu însuşi”, a afirmat părintele. „Toată viaţa noastră creştină ne-am obişnuit cu ideea că noi Îl căutăm pe Dumnezeu şi, dintr-o dată, constaţi cu uimire că, dacă Dumnezeu nu m-ar fi căutat, eu nici n-aş fi ştiut să-L caut”. La finalul conferinţei, a avut loc şi lansarea volumului „Îmbunătăţirea sau Îndumnezeirea omului? Alegeri cu impact existenţial într-o lume tot mai digitalizată”, semnat de părintele Răzvan Ionescu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 111, Ultimul acces: 2026-09-26 19:25:06
|
Timp total: 0.03s...
[]:1