Succes pentru expoziţia dedicată lui Constantin Brâncuşi de la Roma: Peste 12.000 de vizitatori i-au trecut pragul[2026-03-16]de basilica.roExpoziţia „Constantin Brâncuşi: Originile Infinitului”, deschisă la Muzeul Mercati di Traiano – Museo dei Fori Imperiali, a fost vizitată de peste 12.000 de persoane în primele douăzeci de zile, a anunţat Ambasadoarea României în Italia, Gabriela Dancău. Potrivit acesteia, numărul vizitatorilor expoziţiei a depăşit media pe care muzeul o înregistrează în mod obişnuit. „Această cifră nu este doar o statistică remarcabilă, ci dovada vie că opera lui Constantin Brâncuşi continuă să fascineze şi să atragă publicul dincolo de generaţii, frontiere şi sensibilităţi culturale”. „Expoziţia – evenimentul major al Anului Cultural România–Italia 2026 – confirmă forţa extraordinară a dialogului artistic dintre cele două spaţii culturale şi universalitatea unei opere care a redefinit limbajul sculpturii moderne”, a precizat Gabriela Dancău. Brâncuşi – o inspiraţie în Cetatea Eternă Ambasadoarea României a remarcat că succesul expoziţiei reprezintă şi un „motiv de mândrie”, deoarece „Brâncuşi continuă să inspire lumea, iar infinitul pe care l-a căutat în artă îşi găseşte astăzi ecoul în privirea fiecărui vizitator”. Expoziţia de la Roma mai poate fi vizitată până pe 20 iulie, iar cetăţenii României şi ai Republicii Moldova beneficiază de intrare gratuită. Expoziţia „Constantin Brâncuşi: Originile Infinitului” face parte din calendarul Anului Cultural România – Italia 2026 şi se află sub Înaltul Patronaj al Preşedinţilor României şi Italiei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 158, Ultimul acces: 2026-09-28 14:18:41
|
Timp total: 0.04s...
[]:1