Implicarea pro-viaţă este o responsabilitate concretă faţă de două persoane: femeia însărcinată şi copilul[2026-03-13]de RedacţiaÎn ultimii ani, tot mai mulţi tineri din România se implică în iniţiative pro-viaţă – de la voluntariat şi sprijin pentru femeile însărcinate aflate în dificultate până la proiecte educative şi acţiuni publice. Ce îi motivează să se implice şi ce îi ajută să rămână pe acest drum? În interviul de mai jos, acordat rubricii #vinereapentruviata, Laurenţiu-Adrian Rujoiu, preşedintele ASCOR Cluj, vorbeşte despre parcursul personal al unei astfel de implicări, despre prejudecăţile frecvente legate de mişcarea pro-viaţă şi despre importanţa sprijinului concret oferit mamei şi copilului. Alexandra Nadane: Cum a apărut, în parcursul dumneavoastră personal, convingerea că implicarea pro-viaţă este o responsabilitate concretă? Laurenţiu Rujoiu: Personal, m-a marcat când am auzit ce incidenţă mare a avorturilor există în lume şi în Romania. Peste un miliard în lume, peste 23 de milioane în România. Numere foarte mari şi cred că, în realitate, numerele sunt şi mai mari. Apropo de aceste numere, pe mine mă uimeşte milostivirea şi răbdarea pe care o are Dumnezeu cu noi, aşteptarea ca noi să vrem mai mult de la viaţă, să dorim viaţa, să o ocrotim. Cred că toate aceste numere ne cheamă pe toţi să fim realişti, să vedem situaţia îngrijorătoare a avorturilor şi să ne asumăm deciziile pe care le luăm. Revenind la întrebare. A fost un proces care a crescut treptat în sinea mea. Doar implicându-mă concret în activităţi pro-viaţă am ajuns la înţelegerea mai profundă a acestei importanţe – a preţuirii vieţii copiilor în perioada de dinainte de naştere şi apoi imediat după, când sunt nou-născuţi. Implicarea în activităţi de voluntariat m-a ajutat mult pe mine. Cred că, în orice act de credinţă al unui om, acea credinţă capătă valoare deplină doar atunci când e lucrată şi cu fapta. Doar manifestând în faptă atitudinea pro-viaţă – naşterea de copii, acţiuni de susţinere a femeilor gravide, manifestări pro-viaţă etc. – putem spune că ne pasă cu adevărat de viaţa celor nou-născuţi, de starea femeilor care îi poartă în pântece, atât în timpul sarcinii, cât şi după naştere. Este o responsabilitate concretă faţă de două persoane: femeia însărcinată şi copilul. Ce îi motivează pe tineri să sprijine viaţa A.N.: În ultimii ani, tot mai mulţi tineri se implică în iniţiative pro-viaţă. Ce credeţi că îi motivează şi ce îi ajută să rămână implicaţi? L.R.: O motivaţie importantă pentru un tânăr este convingerea că munca sa contează şi că nu este în zadar. Iar munca pro-viaţă contează, pentru că are ca ţintă ceva cu totul şi cu totul special: sprijinirea şi chiar salvarea vieţii copilului, dar şi sprijinirea şi chiar salvarea sufletească a celor care se află în pragul deciziei de întrerupe viaţa pe care sunt chemaţi să o ocrotească. Şi, deşi nu tot timpul reuşeşti – uneori omul i se pare greu de primit adevărul şi nu îl poţi forţa să îl accepte –, ştii că ai încercat, iar poate în viitor sămânţa binelui va încolţi – deci nici atunci nu ai lucrat în zadar. De asemenea, aprecierea, din când în când, a muncii sale, dar şi creditarea tânărului cu responsabilitate, încredinţarea acestuia de sarcini complexe şi de lungă durată cred că îl pot susţine pe un tânăr pe această cale a implicării. Prejudecăţi frecvente despre mişcarea pro-viaţă A.N.: Care sunt cele mai frecvente prejudecăţi sau neînţelegeri pe care le întâlniţi atunci când vorbiţi cu tinerii pe teme pro-viaţă? L.R.: Cele mai dese remarci sau critici sunt că noi, cei pro-viaţă, am fi contra alegerii, contra libertăţii omului de a decide, în deosebi, împotriva celor care susţin avortul. Ori, fiind pro-viaţa nu înseamnă că vrem să interzicem cuiva alegerea, ci doar să aducem cât de multă lumină se poate cu privire la ce înseamnă fiecare opţiune. Ce se întâmplă în perioada intra-uterină nu este inaccesibil, putem cunoaşte. La fel ce se întâmplă în timpul avortului. Putem afla despre faptul că nu sunt doar două drumuri – creşterea copilului sau avortul –, ci mai este o a treia cale posibilă: naşterea şi adoptarea copilului. Aşadar, libertatea fără cunoaştere nu poate fi libertate. De asemenea, libertatea fără responsabilitate nu este libertate, ci haos şi abuz. De ce este esenţial sprijinul concret pentru mamă şi copil A.N.: De multe ori, discuţiile despre avort rămân la nivel de polemică. De ce credeţi că este important să mutăm accentul de la conflictul ideologic la sprijinul concret oferit mamei şi copilului? L.R.: După proverbul clasic „Vorba multă, sărăcia omului”, din nou ajungem la acea idee de a-ţi arăta credinţa în faptă. Este mult mai rodnic ajutorul concret dat unei mame aflate într-o situaţie dificilă, decât nesfârşitele discuţii despre ce e bine să fie făcut. Sunt bune şi acelea, doar că de multe ori un sprijin în momentele cheie poate face diferenţa dintre o alegere înspre viaţă sau înspre pierderea vieţii. Puterea paşilor mici A.N.: Dacă ar fi să transmiteţi un mesaj tinerilor care simt că nu pot schimba nimic într-o societate atât de complexă, ce le-aţi spune despre puterea gesturilor mici de sprijin pentru viaţă? L.R.: Le-aş spune să fie încredinţaţi că Dumnezeu vede toate faptele cele bune – şi pe cele făcute în ascuns, faptele acelea pe care nu le laudă oamenii şi nu sunt mereu la vedere, şi le preţuieşte mult şi le răsplăteşte mult. În cazul de faţă, vede rugăciunea pentru femeile însărcinate aflate în criză şi pentru copiii lor nenăscuţi, pentru cei din jurul lor şi pentru doctori, pentru ca Dumnezeu să ridice oameni cu dragoste, pricepere şi echilibru care să dezvolte sprijinul pro-viaţă. Un tânăr care poate să facă lucruri bune, fără să aştepte ceva în schimb, este deja un tânăr maturizat, care ştie calea pe care merge şi se bucură de ea. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 156, Ultimul acces: 2026-09-26 15:09:11
|
Timp total: 0.03s...
[]:1