Întâlnire arhidiaconală în parohia Timişoara VI Fratelia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Întâlnire arhidiaconală în parohia Timişoara VI Fratelia

[2026-03-13]
foto: Gerhardus.ro
Preoţii sosiţi din parohiile decanatelor Timişoara, Cenad şi Deta au participat marţi, 10 martie a.c., la o şedinţă decanală organizată în parohia Timişoara VI. Fratelia, de către parohul local, pr. Adalbert Jäger. Întâlnirea a început cu o Sfântă Liturghie celebrată de pr. Szilárd Vodila, paroh de Buziaş şi Bacova, împreună cu preoţii prezenţi din cele trei decanate. La începutul Sfintei Liturghii, pr. Adalbert Jäger, canonic şi decan de Cenad, i-a salutat pe confraţii în preoţie şi a afirmat: „Întâlnirea de astăzi să fie pentru noi, preoţii şi credincioşii prezenţi, o ocazie de pregătire spirituală pentru solemnitatea Învierii Domnului. În cadrul acestei Sfinte Liturghii ne rugăm în mod deosebit pentru credincioşii comunităţilor pe care le păstorim.”

Referindu-se la parabola Evangheliei proclamată în această zi, Matei 18,21-35, în omilie pr. Szilárd Vodila a vorbit despre faptul că Postul Mare îl invită pe omul credincios să se aşeze în genunchi în faţa lui Dumnezeu şi să redescopere că trăieşte din milostivirea Lui. „Drama vieţii noastre nu este în primul rând că păcătuim. Drama noastră este că pierdem memoria harului. Când uităm cât am primit, devenim exigenţi până la cruzime. Când uităm cât ni s-a iertat, devenim incapabili să iertăm. Trăim noi oare această milostivire a lui Dumnezeu? Isus spune: «Dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimă». Nu spune: duşmanului său, ci fratelui său. Trebuie să existe o fraternitate fundamentală. Toţi suntem oameni păcătoşi şi toţi răscumpăraţi prin acelaşi sânge al lui Cristos”, a spus pr. Szilárd Vodila.
După Sfânta Liturghie, pr. Zoltán Kocsik, directorul Liceului Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum”, a susţinut o prelegere despre importanţa educaţiei creştine în familie, în parohii şi la şcoală. „Educaţia creştină este o formare integrală a persoanei: intelectuală, spirituală, morală şi socială. La baza acestei educaţii stă documentul Gravissimum educationis al Conciliului Vatican II. În ceea ce priveşte educaţia în familie, este foarte important exemplul autentic al părinţilor şi bunicilor. La începutul pregătirilor pentru Prima Sfântă Împărtăşanie sau la catehezele din parohii şi şcoli, prima dificultate pe care o întâmpinăm ca preoţi sau ca profesori de religie este faptul că familia nu ne susţine. Deşi părinţii sunt de acord ca cei mici să vină la pregătire, totuşi nu îi aduc, fiindcă au prea multe alte programe şi nu au timp pentru Dumnezeu.”
În continuare, pr. Zoltán Kocsik a vorbit despre importanţa perseverenţei în educaţia creştină, chiar dacă la început strădania preoţilor nu dă roade imediate, precum şi despre importanţa implicării preoţilor şi profesorilor de religie în educaţia din şcolile neconfesionale şi despre buna colaborare cu conducerea acestora şi chiar cu cea a localităţii. „În aceste şcoli ne întâlnim şi cu acei copii care nu vin la biserică, iar ei rămân doar cu cele învăţate la aceste ore. Mai nou sunt multe cazuri în care copiii renunţă la orele de religie; acest lucru a devenit chiar un trend. Deşi ora de religie face parte din planurile-cadru de învăţământ, participarea elevilor se face în baza unei cereri scrise, deci ei se pot retrage.”
În ceea ce priveşte învăţământul confesional, în Dieceza de Timişoara funcţionează grădiniţa catolică „Sf. Ursula”, susţinută în totalitate de Fundaţia „Congregaţia Surorilor Franciscane” din Caransebeş, grădiniţa cu program prelungit „Notre Dame” din Timişoara, care funcţionează în cadrul Asociaţiei de Pregătire pentru Copii Preşcolari „Notre Dame”, şi Liceul „Gerhardinum” din Timişoara, cu grădiniţă, clase pregătitoare, primare, gimnaziale şi liceale. „Liceul Gerhardinum este o instituţie de învăţământ de stat, aflată sub protecţia Episcopiei de Timişoara. Trebuie menţionat şi faptul că administraţia locală plăteşte pentru fiecare elev care stă la internat cheltuielile cu internatul şi cantina. Acesta constituie un mare ajutor pentru multe familii şi mulţi elevi.”
„Am făcut un mic sondaj în rândul părinţilor şi i-am întrebat ce i-a motivat să îşi înscrie copiii la această şcoală. Cei mai mulţi mi-au răspuns: siguranţa copilului. Siguranţa fizică, intelectuală şi spirituală. În această şcoală educaţia creştină nu este doar o materie, ci un sistem pedagogic cuprinzător care integrează credinţa, cultura şi viaţa. Dacă dorim să caracterizăm astăzi Liceul Gerhardinum, putem spune următoarele despre acest centru de învăţământ: deşi valorile creştine sunt în pericol, şcoala găseşte noi căi de evanghelizare într-o societate indiferentă din punct de vedere religios şi uneori ostilă bisericii, devenind un punct de întâlnire pentru diferite confesiuni şi minorităţi naţionale, precum şi o şcoală catolică pentru păstrarea şi promovarea identităţii confesionale în diaspora catolică”, a menţionat pr. Kocsik.
La întâlnire a fost prezent şi un elev al acestui liceu, care a vorbit despre propriile experienţe şi cunoştinţele dobândite în Gerhardinum. La finalul prelegerii au avut loc şi alte discuţii de ordin pastoral şi administrativ, precum şi informări privind programele viitoare cu tinerii. (Biroul de presă al Episcopiei de Timişoara)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 156, Ultimul acces: 2026-09-27 12:05:27