Pr. Anton Demeter a fost comemorat în parohia Bucureştii Noi

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.06s...

Ştiri şi Evenimente

Pr. Anton Demeter a fost comemorat în parohia Bucureştii Noi

[2026-03-17]

foto: ARCB.ro
Duminică, 15 martie 2026, parohia Maica Îndurerată din cartierul Bucureştii Noi a fost gazda unei sărbători de suflet. Sfânta Liturghie de la ora 10:30 a fost celebrată de Înaltpreasfinţitul Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti; în cadrul acesteia a fost comemorat Slujitorul lui Dumnezeu, pr. Anton Demeter. Au participat, pe lângă pr. Cristian Blăjuţ, vice-postulator al cauzei de beatificare a pr. Anton Demeter, câţiva preoţi franciscani, alături de pr. Marian Iulian Şchiopu, parohul comunităţii. După Sfânta Liturghie a urmat vizionarea documentarului „Un franciscan în zeghe: Anton Demeter, preotul fără picioare”.

Predicatorul, pr. Cristian Blăjuţ, ne-a dăruit o înţelegere mai limpede a lecturilor zilei: privirea Domnului care vede inima – de aceea Domnul îi spune lui Samuel să îl ungă ca rege pe David, ignorat de tatăl său, Iese. În scrisoarea către Efeseni, apostolul Paul îndeamnă în mod ferm la renunţarea la faptele „fără rod ale întunericului”, fiindcă „tot ce este dezvăluit este lumină”, „iar Cristos te va lumina.”
Fragmentul din Evanghelia Sfântului Apostol Ioan, cap. 9, vs. 1-41, a readus în minte frământările creştinului care, prin har, reuşeşte câteodată să îşi vadă propria tentaţie sau chiar conduita de a-şi privi semenii în funcţie de criterii şi experienţe personale la care îl raportăm pe aproapele, fără să îl observăm măcar. Mai mult, un alt moment care ne-a îndemnat la o analiză proprie a fost cel în care am putut să ne aducem aminte că, din păcate, aprecierile faţă de cei din jur uneori se bazează pe „eu ştiu” – ştiu fiindcă aşa se obişnuieşte, sau din practici ritualiste etc. Poate pentru prima dată am înţeles ceea ce pr. predicator a pus în ochii noştri – Isus s-a oprit la cineva care nu era „vizibil” în societatea iudaică a timpului, orbul „vinovat” de orbirea sa fiindcă e păcătos.
Un moment de consternare a fost poate pentru unii dintre noi când am realizat că până şi pentru apostoli, orbul este socotit păcătos şi din acest motiv este bolnav, şi toate acestea fără ca ei să îl cunoască. Cel mai probabil, unii dintre noi am procedat aşa. Ca un balsam al neliniştilor noastre, a venit referirea la credinţa orbului vindecat: graduală, pornind de la faptul că iniţial răspunde fariseilor că vindecătorul său e un profet, continuând cu a doua etapă, când punctează clar că a fost orb şi a fost vindecat, reproşând practic fariseilor îndârjirea lor de a-l chestiona iar şi iar în pofida minunii înfăptuite de Isus, până la dialogul cu Isus, care se termină cu mărturisirea făcută de orbul vindecat – cea a oricărui creştin: cred, Doamne.
Ascultând prezentarea câtorva aspecte din viaţa şi spiritualitatea pr. Anton Demeter, predicatorul a trasat o lumină în sufletele noastre, poate subiect al multor întrebări: da, pr. Anton a fost un om ca şi noi! El a înţeles şi a urmat drumul pe care Domnul l-a chemat. Viaţa, suferinţa, credinţa sa sunt darurile cu care, în iubirea sa, Dumnezeu l-a înzestrat. Aşa fiind, am reflectat la frumoasele cuvinte ale Psalmului 139, invocate, având încrederea că Dumnezeu ne dăruieşte fiecăruia un drum pe care mergem împreună cu El.
Pr. Blăjuţ a subliniat că astăzi, când credinţa nu este îngrădită, dar societatea este îndemnată să se depărteze de căutarea profundă, autentică şi personală a lui Dumnezeu, modelul pr. Anton este modelul oricărui creştin, dator să îl împărtăşească. A dat curaj şi speranţă în această Duminică a Bucuriei din Postul Mare aprecierea plină de căldură pe care pr. Anton o avea pentru credincioşii parohiei-gazdă; am primit aceste cuvinte ca pe un îndemn – şi tu poţi fi un creştin mărturisitor. Sfânta Împărtăşanie cu Trupul şi Sângele lui Isus a fost primită în inima fiecăruia în felul personal, fie în dialog tainic, fie în tăcere, dar cu certitudinea unicităţii drumului nostru: stabilit de Dumnezeu pentru a fi fericiţi.
După Sfânta Liturghie a urmat vizionarea documentarului despre pr. Anton Demeter. Mărturiile celor care l-au cunoscut redau amprenta omului – identitatea unui om inteligent, fără afectare, aşa cum l-a caracterizat Francisca Băltăceanu, profesor universitar, plin de har cu copiii şi tinerii de a căror cateheză s-a ocupat în perioada petrecută la Bucureşti. Blândeţea sa, invocată de cei care l-au cunoscut, a dorit să fie darul primit de la Dumnezeu, pe care l-a transmis celor tineri prin prezenţa sa, prin modalităţi de a-i antrena la o viaţă spirituală, fie şi prin faptul că îi trimitea la bolnavi sub pretextul de a anunţa când îi va vizita părintele – modalitate de a-i învăţa valori ca disponibilitatea, compasiunea, caritatea.
Pr. Anton Demeter a avut încredere şi a văzut planul lui Dumnezeu pentru viaţa lui sunt multe dovezi, prezentate şi în acest documentar. Rămâne absolut providenţial felul în care a ajuns să ducă Sfânta Împărtăşanie Episcopilor greco-catolici Iuliu Hossu, Ioan Bălan şi Alexandru Rusu, despre care află într-un tramvai doar că „sunt internaţi 3 popi în spitalul ăsta” – nu ştia cine sunt, îi caută la spitalul Floreasca, îi găseşte, ascultând îndemnul Domnului, ducându-le ceea ce ei au cerut: Sfânta Împărtăşanie.
Drumul pr. Anton Demeter în acele timpuri pline de teroare, continuarea misiunii de preot fără vreun compromis în faţa conştiinţei sale, este relevată şi de mărturiile tinerilor de a căror catehizare s-a ocupat. De aceea, apare evidentă absurditatea acuzaţiilor care i s-au adus la proces: nu fapte concrete, ci interpretări în absenţa unor fapte. A fost greu să vedem suferinţele pe care pr. Anton Demeter le-a îndurat în închisorile prin care a fost purtat: „am fost trataţi mai puţin decât nişte animale” – tortura fizică şi morală, teroarea care stăpânea, duc inevitabil la întrebarea „cum a fost posibil?” Consecvent, pr. spune: am avut rolul de a păstra speranţa în puşcărie.
Nici o înverşunare, nici atunci când vorbeşte despre acţiunea laşă şi criminală în urma căreia, lovit în închisoare la coloană, a rămas paralizat timp de 46 de ani în scaunul cu rotile. Este de reţinut privirea inimii acestui om, care doreşte pentru cel care l-a lovit „ca el însuşi” să înţeleagă… să ajungă la Dumnezeu. Pentru că pr. Anton Demeter avea speranţa vindecării orbului sau a persecutorului. Iertarea persecutorilor săi, rugăciunea pentru ca ei sa ajungă la Dumnezeu nu este însuşirea celui care face un act de bunăvoinţă, ci a putut fi manifestată numai prin profunzimea darului primit de la Dumnezeu: credinţa.
Poate unii ar fi tentaţi să spună: „Avea har, alte timpuri etc.” Rămâne însă de nezdruncinat exemplul Părintelui Anton: un om ca oricare dintre cei de atunci şi cei de acum. Un om care a avut curajul să trăiască viaţa sa. Viaţa pe care a înţeles-o fiindcă Dumnezeu i-a arătat-o. Viaţa în care Dumnezeu l-a chemat să meargă împreună, sprijinindu-se amândoi. Văzând acest exemplu de sfinţenie al părintelui Anton, nu putem vedea decât măreţia lui Dumnezeu, dăruită până şi celor nesemnificativi, cum este cea care a scris aceste rânduri. Lumina părintelui Anton, dăruită celor care l-au cunoscut, a ajuns la noi, cei de azi. Suntem chemaţi să o dăruim şi celor de mâine. (Sr. Anca Vasiliu pentru ARCB.ro)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 108, Ultimul acces: 2026-09-27 12:42:01

Timp total: 0.06s...

[]:1