Românce în istorie: Ana Ipătescu a schimbat cursul Revoluţiei din 1848 în Muntenia[2026-03-13]de Ştefana TotorceaSe împlinesc 151 de ani de la mutarea la Domnul a unei eroine: Ana Ipătescu a schimbat într-o singură zi cursul Revoluţiei de la 1848 în Muntenia, reuşind să salveze din arest membrii guvernului provizoriu care susţineau independenţa şi afirmarea naţională. În 19 iunie 1848, la Bucureşti guvernul paşoptist provizoriu era arestat, iar revoluţionarii din stradă îşi pierduseră elanul. Atunci Ana Ipătescu, o doamnă în vârstă de 43 de ani, a ieşit pe Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei de azi), îmbărbătând oamenii care începeau să se teamă de flintele dorobanţilor aduşi să-i disperseze. Ana Ipătescu a scos de la brâu două pistoale, pe care le-a descărcat în aer şi a strigat: „Moarte trădătorilor! Tineri, curaj! Salvaţi libertatea!” Poporul a urmat-o până la Palatul Domnesc, unde au reuşit să elibereze fruntaşii revoluţiei. Ana Ipătescu pictată de Alexandru Ciucurencu. Tablou din Galeria de Artă Românească Modernă a Muzeului Naţional de Artă al României. Foto: Facebook / Muzeul Naţional de Artă al României Ziarele vremii, inclusiv cele din străinătate, au numit-o „Femeia bărbată”, adică femeia curajoasă, gestul ei rămânând pentru totdeauna în istorie. O familie de revoluţionari În urma înăbuşirii revoluţiei, soţul ei, Nicolae Ipătescu, arendaş şi funcţionar guvernamental cu vederi progresiste, a fost exilat în Turcia, de unde eroina a reuşit să-l repatrieze în 1850. Datorită soţului, ea îi cunoştea personal pe membrii guvernului provizoriu: Nicolae Bălcescu, Christian Tell, Nicolae Golescu, Ion Ghica şi C.A. Rosetti. Cei doi participau la întrunirile lor secrete înainte de Revoluţia de la 1848. Început de viaţă marcat de greutăţi Născută în 1805 la Bucureşti, Ana Ipătescu a avut o copilărie şi o tinereţe grea, marcate de lipsuri şi de moartea părinţilor, precum şi de o căsătorie anterioară care eşuase într-un divorţ. După revoluţie şi repatrierea celui de-al doilea soţ, a trăit în discreţie totală până la 13 martie 1875, când s-a mutat la cele veşnice. Este consemnată dorinţa ei de a fi înmormântată la mănăstirea ilfoveană Pasărea, dar piatra sa de mormânt nu a putut fi identificată. Podul Mogoşoaiei (1856) – Vedere panoramică de pe fostul Teatru Naţional Bucureşti (pe locul actualului Hotel Novotel) realizată de Ludwig Angerer. Foto: Public domain În 17 octombrie 1985, în timp ce se încerca restaurarea cavoului colonelului Gheorghe Macca, participant la Războiul de Independenţă, se pare că autorităţile ar fi găsit lângă mormântul lui o bucată din crucea de marmură a Anei Ipătescu, dar locul exact de odihnă veşnică al revoluţionarei nu a fost încă identificat. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 219, Ultimul acces: 2026-09-28 22:45:45
|
Timp total: 0.05s...
[]:1