Preasfinţitul Părinte Sofronie îşi cinsteşte ocrotitorul spiritual - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Preasfinţitul Părinte Sofronie îşi cinsteşte ocrotitorul spiritual

[2026-03-11]
de Alexandru Boboc

Episcopul Sofronie al Oradiei îşi cinsteşte miercuri ocrotitorul spiritual, Sfântul Sofronie, Patriarhul Constantinopolului, sărbătorit în data de 11 martie.
Preasfinţitul Părinte Sofronie s-a născut în data de 3 noiembrie 1967, la Arad. A primit la botez numele de Radu-Ştefan. A studiat matematică-fizică la Liceul „Ioan Slavici” din Arad (actualul Colegiu Naţional „Moise Nicoară”). Ierarhul a absolvit apoi Facultatea de Medicină la Timişoara (1993), precum şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad (1997). A intrat în monahism în 1995 la Mănăstirea Hodoş-Bodrog.
A fost hirotesit protosinghel de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist la 27 octombrie 1998. În data de 5 decembrie 1998, în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost desemnat drept candidat principal pentru ocuparea postului vacant de Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria.
La sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi, în Reşedinţa Episcopală din Giula, sub preşedinţia Arhiepiscopului Timotei al Aradului, locţiitor al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria şi delegatul Sfântului Sinod la alegerea de episcop, Colegiul Electoral l-a ales cu două treimi din voturi Episcop al Ungariei.
Hirotonia şi întronizarea sa au avut loc în data de 21 februarie 1999, slujba a fost oficiată de Patriarhul Teoctist şi alţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
După 8 ani de arhipăstorire a românilor din Ungaria, Preasfinţitul Părinte Sofronie a fost ales, în data de 13 februarie 2007, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în scaunul de Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, fiind întronizat, în 25 februarie 2007, în Duminica Ortodoxiei, în vechea Catedrală „Adormirea Macii Domnului” din Oradea.
Vezi biografia integrală pe site-ul Episcopiei Oradiei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 140, Ultimul acces: 2026-09-27 08:14:53