PS Ignatie: O corectitudine neacompaniată de iubire se poate transforma în justiţiarism inuman - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Ignatie: O corectitudine neacompaniată de iubire se poate transforma în justiţiarism inuman

[2026-03-10]
de Ştefana Totorcea

„Parabola lucrătorilor viei este cea care surprinde milostivirea şi bunătatea lui Dumnezeu”, a spus Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor. Iar noi avem nevoie să învăţăm să privim cu ochi buni această bunătate.
Cei tocmiţi la vie mai târziu au fost plătiţi la fel ca cel dintâi, pentru că „nu aveau de lucru şi nu aveau de unde să ştie, cum ne spune Evanghelia, că ar fi undeva să muncească. Dacă nu ar fi fost chemaţi, nu aveau de unde să ştie că pot munci în via stăpânului”, a spus ierarhul.
Preasfinţia Sa a afirmat că stăpânul viei din parabolă ar putea să-i explice celui tocmit întâi: „Nu contează în care moment al zilei au venit (cei din urmă – nota red.), ci faptul că au venit să muncească, cum ai fost şi tu de acord de la primul ceas al zilei şi ai agreat să primeşti, după ce termini ziua de muncă, un dinar”.
Neputinţa de a aprecia binele
Cel tocmit întâi „nu a putut să se bucure de binele pe care-l împărtăşea stăpânul cu maximă generozitate faţă de toţi”, a explicat părintele episcop.
Această neputinţă sufletească arată că „o corectitudine care nu este acompaniată de iubire se poate transforma oricând într-un justiţiarism inuman, unul care să strivească”, a adăugat ierarhul.
„La fel, dacă iubirea nu este însoţită de dreptate, de adevăr şi de corectitudine, poate deveni în orice moment un sentimentalism, o euforie ieftină sau lipsită de orice conţinut.”
Cum să abordăm relaţiile cu cei din jur
PS Ignatie a oficiat luni, 9 martie 2026, la Catedrala din Huşi, Liturghia Darurilor înainte sfinţite şi o hirotonie. Foto: Episcopia Huşilor
Preasfinţitul Părinte Ignatie a explicat că atitudinea celui tocmit la începutul zilei ilustrează modul în care abordăm relaţiile cu cei din jur.
„Nu vi se pare că această abordare, a celui ce cere socoteală stăpânului casei, este multiplicată printre noi şi, cu precădere, aş spune, în Biserică, când ar trebui să avem ochiul bun acolo unde este bunătate? Dar, dacă eşti om rău, nu ai cum să vezi binele niciodată”, a avertizat ierarhul.
„Ne hrănim cu răul şi îl distribuim. Să nu credeţi că nu există niciun fel de vinovăţie morală pentru cel care dă un simplu click, un like la o postare cu un conţinut calomnios – să nu se îmbete cu apă rece că nu ar fi păcat. Dimpotrivă, e un foarte mare păcat, pentru că tu devii părtaş la multiplicarea răului.”
Preasfinţitul Părinte Ignatie a oficiat luni, la Catedrala Episcopală din Huşi, Liturghia Darurilor înainte sfinţite. În cadrul slujbei, l-a hirotonit diacon pe monahul Sofian Bălan, membru al obştii Mănăstirii Bujoreni din judeţul Vaslui.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 125, Ultimul acces: 2026-09-30 16:16:28