În data de 9 martie sunt comemoraţi deţinuţii politici anticomunişti din perioada 1944–1989 din România[2026-03-09]de Cristian DamianZiua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944–1989 este marcată anual în data de 9 martie, de sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia. În această zi, în toate eparhiile Bisericii Ortodoxe Române sunt oficiate slujbe de pomenire pentru cei care au pătimit în timpul regimului comunist. „În fiecare an, la această dată, avem îndatorirea morală de a ne aminti de românii care au luptat împotriva regimului totalitar comunist, mărturisind credinţa ortodoxă împotriva ateismului şi care au fost închişi în lagăre şi închisori, îndurând aici suferinţe inimaginabile, iar unii dintre aceştia înfruntând chiar moartea”, se precizează într-un comunicat de presă al Patriarhiei Române. Printre cei pomeniţi se numără ierarhi, profesori de teologie, studenţi, monahi şi oameni de cultură, dar şi peste 1.800 de preoţi ortodocşi care au fost persecutaţi de autorităţile comuniste. Legea pentru instituirea sărbătorii Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944–1989 a fost stabilită oficial de Parlamentul României prin Legea 247/2011. Primul articol al legii stabileşte „ziua de 9 martie Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989, care în calendarul creştin-ortodox este Ziua Pomenirii Sfinţilor Mucenici”. Articolul 2 prevede că Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, precum şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale organizează manifestări dedicate comemorării acestei zile, potrivit Legii 247/2011. Mărturisitori ai Bisericii Patriarhia Română a proclamat 2017 ca fiind Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Cu acest prilej au fost organizate numeroase manifestări, menite să evidenţieze mărturia şi jertfa celor care au apărat credinţa ortodoxă în anii persecuţiei comuniste. În anul 2026, a avut loc proclamarea generală a canonizării a 16 Sfinte Femei Românce. Între acestea se află Sfânta Cuvioasă Muceniţă Evloghia de la Samurcăşeşti, trecută la Domnul în 1949, după ce a fost bătută de un grup de comunişti pentru mărturisirea credinţei creştine. Totodată, Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iaşi a îndurat ani îndelungaţi de deportare în Siberia, în urma persecuţiilor declanşate de autorităţile comuniste în Basarabia. În anul 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea a 16 sfinţi români, mărturisitori în închisorile comuniste şi duhovnici, din secolul al 20-lea. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 166, Ultimul acces: 2026-09-29 09:20:16
|
Timp total: 0.05s...
[]:1