Biserica Greacă din Brăila şi alte lăcaşuri de cult emblematice au fost nominalizate la Destinaţia Anului 2026[2026-03-04]de Alexandru BobocBiserica Greacă „Buna Vestire” din Brăila şi alte lăcaşuri de cult emblematice pentru cultura şi spiritualitatea ortodoxă românească au fost nominalizate la Destinaţia Anului 2026. Lăcaşul de cult emblematic pentru oraşul de la Dunăre a fost nominalizat la categoria „Sanctuare ale Istoriei – obiective de patrimoniu istoric şi spiritual ce pun în valoare arhitectura, tradiţiile şi moştenirea trecutului”. Alături de Biserica Greacă, la acelaşi concurs au fost nominalizate Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Densuş, Mănăstirile cu fortificaţii din Iaşi, Mănăstirile Neamţ, Pantocrator (Drăgăneşti-Vlasca) şi Voroneţ. Totodată, pe lista nominalizată pentru Destinaţia Anului 2026 se află Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, Vâlcea, Cetatea de scaun a Sucevei, Ansamblul monumental Curtea Domnească din Târgovişte şi multe alte obiective culturale. Biserica Greacă din Brăila Istoria Bisericii Greceşti brăilene începe la mijlocul secolului al 19-lea, fiind strâns legată de istoria comunităţii elene din oraş. Iniţial, pe locul bisericii se afla un paraclis mic de lemn unde se oficia slujba în limba greacă. Planul bisericii a fost realizat de arhitectul Avraam Ioanidis din Brussa. Construirea lăcaşului de cult a început în 1863 şi a durat nouă ani. Biserica este realizată în stil bizantin, având cupolă rotundă şi planul în formă de cruce cu două turle. Construcţia are şi unele influenţe antice greceşti şi renascentiste. Clădirea are dimensiuni impresionante, ea măsurând la bază 43,40 m în lungime şi 21,55 m în lăţime, se arată pe site-ul Muzeului Carol I din Brăila. Destinaţia Anului 2026 Competiţia Destinaţia Anului 2026 se desfăşoară în mai multe etape, gândite astfel încât să reflecte atât interesul publicului, cât şi o evaluare riguroasă a destinaţiilor. După nominalizarea destinaţiilor la cele 11 categorii ale concursului, urmează selecţia destinaţiilor finaliste, în special pe baza numărului de recomandări primite de la public şi juriu. Ultima etapă, care decide câştigătorii, va avea loc în luna aprilie, când destinaţiile finaliste vor fi supuse votului publicului, votului juriului, dar şi unui sondaj cu reprezentativitate naţională, „Cercetarea Destinaţia Anului”, pentru a asigura un rezultat reprezentativ şi echilibrat. Destinaţia Anului 2026 va fi anunţată într-un cadru festiv. Printre câştigătorii competiţiei din 2025 se numără Ţinutul Mănăstirilor din Bucovina. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 156, Ultimul acces: 2026-09-27 10:54:58
|
Timp total: 0.03s...
[]:1