Masteranzii Facultăţii de Teologie din Bucureşti au oferit daruri şi mărţişoare vârstnicilor de la Centrul Luxab[2026-03-05]de Mihail PătrăşcanuStudenţii programului de master „Spiritualitate Creştină şi Viaţă Sănătoasă” din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti au desfăşurat joi o activitate filantropică la Centrul de îngrijire pentru persoane vârstnice Luxab din Capitală. Beneficiarii, precum şi doamnele angajate în cadrul centrului, au primit din partea studenţilor mărţişoare, flori, fructe, cărţi de rugăciune şi iconiţe cu chipul Maicii Domnului. „Prin această activitate am adus un strop de lumină şi speranţă la acest început de primăvară celor care sunt găzduiţi aici, arătând, prin această implicare şi solidaritate, dragostea creştină care se împlineşte prin fapte”, a transmis Filip-Hristofor Cane, reprezentantul studenţilor de la masterul „Spiritualitate Creştină şi Viaţă Sănătoasă”. „Programul de master Spiritualitate Creştină şi Viaţă Sănătoasă urmăreşte îmbinarea formării teologice cu implicarea concretă în viaţa comunităţii, promovând valorile credinţei, ale compasiunii şi ale grijii faţă de aproapele, ca expresii vii ale spiritualităţii creştine trăite în mod autentic”, a adăugat studentul. Familia creştină La activitate a participat şi părintele Alexandru Ivan, preşedintele Asociaţiei Creştine „Sfântul Ierarh Alexandru şi Sfânta Cuvioasă Parascheva” şi slujitor la capela centrului. „Ca în fiecare an, la centrul Luxab din Bucureşti se organizează o serie de evenimente cu ocazia venirii primăverii. Anticipat zilei de 8 martie, s-a organizat în acest loc încă o acţiune foarte frumoasă”, a declarat pentru Trinitas TV preotul. Părintele Alexandru Ivan a subliniat şi sensul mai larg al familiei creştine: „Având în vedere că ne aflăm în anul pastoraţiei familiei creştine, este important să subliniem faptul că familia creştină este formată din totalitatea oamenilor şi iată că, de data aceasta, în familia noastră de la centrul Luxab au venit studenţii Facultăţii de Teologie şi au bucurat rezidenţii”. O zi minunată Directoarea centrului Luxab, Tania Ivan, a apreciat gestul studenţilor şi bucuria adusă beneficiarilor. „Astăzi am avut bucuria să-i avem invitaţi pe masteranzii de la Facultatea de Teologie ai programului Spiritualitate Creştină şi Viaţă sănătoasă. Ne-au bucurat cu daruri pe care le-au pregătit cu multă dragoste pentru beneficiarii centrului nostru. Doamnele au fost foarte încântate să primească atâta atenţie, grijă şi multe vorbe frumoase”. „A fost o zi minunată, aşa cum de fiecare dată încercăm să le oferim tuturor celor care sunt cazaţi la noi în centru. Mulţumim pe această cale tuturor celor implicaţi şi îi mai aşteptăm şi cu alte ocazii să ne calce pragul şi să ne bucure de câte ori vor avea ocazia”, a mărturisit directoarea centrului de îngrijire. Activităţi filantropice Această acţiune se înscrie în seria de activităţi filantropice ale Masterului „Spiritualitate Creştină şi Viaţă sănătoasă” al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Programul a început în luna februarie cu Conferinţa „Curajul mărturisirii Mântuitorului Hristos şi provocările lumii moderne”, susţinută de Părintele Damaschin Grigoriatul din Sfântul Munte Athos şi va continua cu Conferinţa „Lucrarea tămăduitoare a muzicii: ascultare şi vindecare a sufletului”, susţinută de profesorul Nicolae Gheorghiţă şi conferenţiarul Radu Ciprian Ţincu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 168, Ultimul acces: 2026-09-29 06:49:57
|
Timp total: 0.05s...
[]:1