Interviu: Două preotese relatează episoade din viaţa în diaspora într-o carte despre taina slujirii discrete

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Interviu: Două preotese relatează episoade din viaţa în diaspora într-o carte despre taina slujirii discrete

[2026-03-05]

de Ştefana Totorcea

La Editura Creator a apărut recent volumul Povestirile unei preotese din diasporă, semnat de Cristina Pop, soţia părintelui Gabriel Pop, parohul din Zeebrugge, Belgia, şi de Ioana Nan-Vasilescu, soţia părintelui Cristian Vasilescu de la Parohia Torino I, Italia.
Cele două autoare relatează cu tandreţe şi căldură detalii din viaţa familiei şi a comunităţii româneşti pe care le slujesc în diaspora română din Europa de Vest.
Într-un interviu, ele îşi explică demersul.
Basilica.ro: Ce mesaj v-aţi propus să transmiteţi prin cartea recentă, Povestirile unei preotese din diasporă?
Ortodoxia fără frontiere
Preoteasa Cristina Pop la lansarea unui volum propriu de poeme la Cluj-Napoca. Sursa foto: Facebook / Cristina Pop
Cristina Pop: Este un volum de proză scurtă inspirat din realitatea cotidiană a preotesei. Am pornit de la chipul universal al acestei femei, soţia preotului, în care ne reflectăm fiecare dintre noi, de oriunde ne-am afla, şi am descoperit că liantul comun, Dumnezeu prin Biserica Sa, lucrează asemenea în orice casă, oraş, ţară, cultură, gândurile şi percepţiile noastre confirmând acest lucru.
Chiar dacă am pornit de la poveşti individuale, fiecare dintre noi am încercat să capturăm esenţa vieţii preotesei actuale din diaspora, fără pretenţii sau artificii, fără idealizări sau compătimiri, ca o stare de fapt simplă şi într-o continuă adaptare.
Oricât de specifice ar fi aceste diferenţe exterioare de la o cultură la alta, în viaţa din societatea occidentală, putem clar observa utilitatea familiei preotului în comunităţi, mai ales în rândul copiilor şi tinerilor. Mesajul cărţii este aşadar despre Ortodoxia fără frontiere, parte din viaţa noastră oriunde ne-am afla.
O slujire solicitantă
Ioana Nan-Vasilescu ţinând în mână un roman lansat în anii trecuţi. Foto: Facebook / Ioana Nan
Ioan Nan-Vasilescu: Mesajul pe care am dorit să îl transmit este că preoteasa rămâne adesea în umbră în viaţa comunităţii, însă contribuţia ei este esenţială.
Ea aduce tandreţe, empatie, instinct matern şi un puternic spirit organizatoric, toate acestea susţinând şi întărind viaţa comunitară. Se spune că un preot fără o preoteasă alături este doar pe jumătate preot, iar cu sprijinul ei devine deplin în misiunea sa.
Viaţa preotesei în diasporă are însă particularităţi aparte. De multe ori, preotul este nevoit să îşi împartă timpul între comunitate şi un loc de muncă în afara bisericii, pentru a-şi întreţine familia, neavând un salariu asigurat de stat.
În aceste condiţii, preoteasa rămâne adesea singură cu copiii şi trebuie să facă faţă unor responsabilităţi mult mai numeroase decât ar avea în ţară.
În diasporă, ea este prezentă peste tot: la strană, la pangar, la curăţenie, la şcoala de catehism, precum şi în organizarea evenimentelor parohiale — hramuri, întâlniri protopopiale sau agape după Taina Sfântului Maslu.
Este o viaţă solicitantă, iar de multe ori ne simţim singure, copleşite şi poate nepregătite pentru toate provocările care apar.
Basilica.ro: Care vi se pare că este secretul slujirii preotesei în diaspora?
Români din regiunea Torino participă la slujba de Înviere oficiată la parohia „Sf. Parascheva” din Torino, Italia. Foto: Facebook / Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Parascheva” – Torino I
Colaboratoarea preotului
Cristina Pop: Secretul slujirii preotesei în diaspora este sufletul deschis, disponibilitatea de a-i vedea pe credincioşi ca pe o mare familie, de a şi-i însuşi drept copii şi de a fi părintelui un colaborator în această muncă de susţinere a credinţei, cu empatie şi umor.
O preoteasă ar trebui să lucreze rezistenţa şi adaptabilitatea ca virtuţi de bază, dar şi creativitatea într-o pedagogie evolutivă.
Bucuria dăruirii
Ioana Nan-Vasilescu: Secretul slujirii preotesei în diaspora nu stă în perfecţiune, ci în bucuria de a se dărui aşa cum este, cu limite şi fragilităţi. Comunitatea nu este susţinută de aparenţe, ci de o inimă deschisă şi de încrederea în Dumnezeu, în familie şi în oamenii care îi sunt alături.
A primi ajutorul doamnelor din parohie nu înseamnă slăbiciune, ci comuniune. Slujirea se împlineşte împreună, nu în singurătate.
În acelaşi timp, familia rămâne locul cel mai delicat al acestei chemări. Copiii pot simţi absenţa tatălui şi presiunea aşteptărilor, de aceea casa trebuie să fie un spaţiu al înţelegerii, nu al unei imagini fără cusur. Nu exigenţa unei perfecţiuni dă mărturie, ci dragostea trăită firesc.
Oboseala şi frustrările pot apărea, dar dialogul sincer şi sprijinul reciproc reaşază echilibrul. Jertfa nu înseamnă anulare, ci dăruire rodnică.
Familia preotului este o „mică biserică”, unde se învaţă zilnic răbdarea. Dacă această mică biserică rămâne unită, şi slujirea din afară rodeşte.
Basilica.ro: Puteţi relata un moment care v-a marcat profund în relaţia dvs. cu comunitatea parohială?
Românii din Zeebrugge, Blegia, de Crăciun 2025. Foto: Facebook / Parohia Sfintii Apostoli – Zeebrugge
Biserica, parte din viaţa comunităţii
Cristina Pop: Sunt plăcut surprinsă de felul în care Dumnezeu lucrează în parohie, de felul în care oamenii se adună în jurul duminicii cu evlavie şi recunoştinţă şi simt că îi aparţin, iar Biserica e parte din viaţa lor.
Fie că sunt de la începuturi sau nou-veniţi ori revin temporar, credincioşii m-au învăţat acea aderenţă la Hristos automată prin care înţeleg că rolul meu e de a fi martor la această minune, la fiecare întrebare a lor, la fiecare răspuns câştigat, la trecerea noastră împreună.
Lucrurile frumoase se clădesc în timp
Ioana Nan-Vasilescu: Un moment care m-a marcat profund în viaţa comunităţii a fost aniversarea a 40 de ani de preoţie în diasporă a părintelui Gheorghe Vasilescu.
A fost o clipă cu adevărat emoţionantă, cu atât mai mult cu cât am avut bucuria şi onoarea de a-i avea alături pe Înaltpreasfinţitul Părinte Atanasie, în prezent Arhiepiscopul Marii Britanii şi Irlandei de Nord, şi pe Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale.
Astfel de aniversări devin repere în viaţa unei parohii. Ele nu doar celebrează un parcurs, ci readuc în memorie începuturile, cu toate greutăţile şi încercările lor.
Este important ca noile generaţii să înţeleagă că lucrurile frumoase — fie că vorbim despre zidirea unei biserici din piatră sau despre creşterea uneia duhovniceşti — se clădesc în timp, prin muncă, sacrificiu şi multă dragoste.
Basilica.ro: Care sunt cele mai mari provocări pe care le întâmpinaţi în slujirea dvs. şi a soţului în diaspora? Dar cele mai mari bucurii?
Preoteasa Cristina Pop (stânga) şi Ioana Nan-Vasilescu (a doua din dreapta) la o întâlnire recentă. Foto: Facebook / Cristina Pop
Echilibrul, misiunea familiei preotului
Cristina Pop: Provocările pot fi evident împărţite în materiale şi spirituale, căci realitatea noastră a tuturor le cuprinde pe Marta şi Maria, iar rolul nostru e de a rămâne echilibraţi în oricare situaţie, de a aduce lumina lui Hristos în slujirea încredinţată.
Câteodată, cea mai mare provocare e şi cea mai mare bucurie, cum ar fi renovarea bisericii, strângerea fondurilor, dar şi timpul pe care nu îl putem stăpâni decât prioritizând acţiunile esenţiale.
Istorii reale transfigurate în carte
Ioana Nan-Vasilescu: Cele mai mari încercări pe care le-am trăit personal sunt cele pe care le-am aşternut şi în paginile cărţii: teama sfâşietoare de a pierde o naştere, durerea pierderii cuiva drag din comunitate şi neputinţa de a găsi mereu cuvântul care să mângâie şi să întărească.
Apoi, povara de a însoţi cupluri aflate în pragul despărţirii, care caută la preot şi la preoteasă soluţii aproape miraculoase pentru a dezamorsa tensiunile din familie. Şi nu în ultimul rând, strădania continuă de a ţine vie atenţia copiilor, de a le aprinde curiozitatea şi dorul de Dumnezeu la Şcoala de catehism.
Dar, alături de aceste greutăţi, cartea vorbeşte şi despre bucurii: despre un copil care rosteşte cu o ingenuitate dezarmantă adevăruri mari despre credinţă; despre doi tineri care trăiesc prima iubire într-o tabără Nepsis cu curăţie şi respect; despre fiorul unic al Bucuriei Învierii, trăit împreună cu întreaga comunitate; sau despre convertirea unui tânăr care, în pragul morţii, redescoperă credinţa şi sensul prieteniei adevărate.
Sunt istorii reale, transfigurate în poveste, în care suferinţa şi lumina se împletesc, iar din această împletire se naşte nădejdea.
Ioana Nan Vasilescu şi Cristina Pop „au preluat din râvna soţilor lor miride de cuvânt euharistic şi le-au copt în tainicul foc al Duhului Sfânt”, scrie părintele Constantin Necula în textul de prezentare al volumului „Povestirile unei preotese din diasporă”.
„Uneori am avut sentimentul că citesc rugăciuni şi aşa va fi fost. Alteori ai senzaţia că toate cuvintele lor sunt topite într-unul singur: Iubire!”

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 195, Ultimul acces: 2026-09-27 10:55:00

Timp total: 0.04s...

[]:1